Mulțumirea care vindecă

„Toate zilele celui sărac sunt rele, dar inima mulţumită este un ospăţ necurmat.” (Pilde 15, 15).

Duminica aceasta, în biserici se citește Evanghelia celor 10 leproși (Lc 17, 12-19). Zece oameni aflați în boală au strigat către Hristos, cerând vindecare. Zece rugăciuni de cerere, zece mâini întinse spre El. Dar doar unul, samarineanul, s-a întors să mulțumească, să-și arunce întreaga ființă la picioarele Celui care l-a vindecat.

Rugăciunea de cerere este firească: omul simte lipsa, suferința, neputința. Este chemarea noastră de la depărtare către Dumnezeu. Rugăciunea de mulțumire însă este mai adâncă: este recunoașterea harului primit, a iubirii lui Dumnezeu care ne așteaptă să ne plecăm și să-i închinăm întreaga ființă. Mulțumirea adevărată vindecă nu doar trupul, vindecă și sufletul, apropiindu-ne de Ziditorul nostru.

Cei nouă leproși au fost vindecați în trup, dar egoismul lor i-a ținut departe de Hristos. Mulțumirea, recunoștința și smerenia deschid calea către mântuire. Prin ea, inimile noastre devin locașuri ale Împărăției Cerurilor, iar darul primit se înmulțește.

„Dar cei nouă unde sunt?”, întreabă Domnul. Glasul acesta nu e reproș, este glasul iubirii.

Astăzi, în această duminică, să ne întrebăm: cum răspundem noi harului primit? Cerem și primim, dar știm să mulțumim cu întreaga inimă, cu întreaga ființă? Dacă am trăi în mulțumire, cu gânduri și suflet recunoscător pentru iubirea lui Hristos („m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” – Galateni 2,20), am fi cei mai liberi oameni de pe pământ.

Și pentru a ne apropia de această libertate, Domnul ne cheamă la Sfânta Sa Cină, la ospățul recunoștinței, unde trupul și sufletul se întâlnesc cu Cel care ne iubește fără margini.