„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 312

„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 312

Când dezbinarea ne slăbește, iar unitatea ne poate salva

Trăim vremuri în care simțim tot mai des că ceva nu funcționează între noi. Ne privim unii pe alții cu suspiciune, ne judecăm ușor și ne separăm rapid în tabere. De multe ori nici nu ne mai amintim de ce. Și totuși, istoria ne-a învățat clar: nimic nu este mai ușor de cucerit decât un popor dezbinat. Divide et impera nu este doar o lecție veche din manuale, ci o realitate care continuă să lucreze, subtil și constant, chiar sub ochii noștri.

Simt că această dezbinare nu este întâmplătoare. Ea se strecoară în cuvintele noastre, în gândurile noastre, în micile orgolii pe care refuzăm să le lăsăm jos. Ne separăm pentru opinii, pentru diferențe de credință, pentru detalii care, privite de sus, par atât de mici. Și totuși, efectul este devastator. Pentru că atunci când nu mai suntem una, devenim slabi. Manipulabili. Ușor de rănit.

Adevărul dureros este că, de multe ori, fără să ne dăm seama, ajungem să lucrăm împotriva noastră. În loc să fim o forță a binelui, o voce a adevărului, devenim ecoul certurilor și al neînțelegerilor. Iar când credința noastră nu se mai vede în fapte, mesajul pe care îl transmitem este unul gol. Nu mai convingem. Nu mai luminăm. Doar facem zgomot.

Și totuși, ce putere extraordinară ar fi în unitate! Îmi imaginez adesea cum ar arăta lumea dacă am învăța să gândim împreună, să vorbim cu respect, să acționăm cu responsabilitate. Dacă am pune mai presus ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte. Nu am trăi perfecțiunea, dar am trăi adevărul. Iar adevărul schimbă vieți.

Nu întâmplător Domnul Iisus se roagă astfel: „Ca toţi să fie una” (Ioan 17,21). Nu este doar o dorință, ci o chemare. O misiune. O responsabilitate pe care o purtăm fiecare, zi de zi, prin alegerile noastre. Prin felul în care vorbim. Prin felul în care iertăm. Prin felul în care refuzăm să mai alimentăm dezbinarea.

Poate că nu putem schimba lumea dintr-odată. Dar putem începe cu noi. Cu mine. Cu tine. Cu pasul mic al unității într-o lume care pare să fi uitat ce înseamnă să fie una.