Între tăcere și bârfă

Astăzi mă opresc și privesc la felul în care vorbesc. Uneori simt cum gura mea poate deveni mlaștina bârfei, iar cuvintele sămânță de amar. Dar astăzi aleg altceva: aleg tăcerea care păzește adevărul, tăcerea ca o cetate bine întărită, unde nimic fals nu poate pătrunde.

Învăț să privesc fiecare cuvânt înainte să-l rostesc. Dacă trebuie să vorbesc, să fie adevărul, rostit cu iubire și smerenie. Cuvintele mele pot răni sau pot vindeca; pot fi lumina care aprinde o flacără sau fum care întunecă inimile. Aleg să fiu cel care aprinde lumânarea, nu cel care aduce întunericul.

Știu că tăcerea, însoțită de rugăciune și meditație, devine o colină de unde adevărul poate răsuna curat și drept.

„Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.” (Luca 12,2-3)

Astăzi aleg să tăc din iubire și să vorbesc doar adevărul. Aleg să iubesc prin cuvintele mele și să protejez inima mea de otrava bârfei. Și te invit să faci și tu același lucru: cultivă tăcerea, hrănește adevărul și lasă lumina să răsune prin toate gesturile și vorbele tale.