Dumnezeu, Scriitorul inimii mele
Astăzi, de Ziua Mondială a Scriitorilor, mă gândesc la Cel mai profund Autor pe care L-am întâlnit vreodată: Dumnezeu.
De fiecare dată când deschid Biblia, am în față nu doar o carte, ci o țesătură vie de istorie, poezie, profeție și iubire. Cercetătorii au fost adesea impresionați de calitatea ei literară. În multe universități seculare se studiază fragmente din Biblia pentru frumusețea limbajului, pentru arhitectura narativă, pentru forța metaforei.
Și este, fără îndoială, o capodoperă literară.
Dar pentru mine nu este doar atât.
Pentru mine, Scriptura este Cuvânt viu. Este revelație. Este glasul lui Dumnezeu așternut în cuvinte omenești. Inspirată de Duhul Sfânt, dar scrisă prin mâini tremurătoare de profeți, pescari, regi sau păstori. Ce tainică împletire între cer și pământ!
Mă întreb uneori: cum ar fi să citesc Biblia doar ca pe un text literar? Să admir poezia Psalmilor, dramatismul lui Iov, simbolismul profeților, finețea dialogurilor din Evanghelii – dar să nu las nimic să mă atingă? Să analizez stilul, dar să ignor chemarea?
Aș putea vorbi despre parabolele Domnului Iisus Hristos ca despre niște bijuterii retorice, fără să mă simt vizat de ele. Aș putea studia structura Fericirilor fără să încerc să le trăiesc. Aș putea aprecia frumusețea cuvintelor și, totuși, să rămân neschimbat.
Și atunci îmi dau seama: aceasta este una dintre marile ispite ale omului modern. Adevărul ne este pus la îndemână, dar îl tratăm ca pe un simplu obiect de studiu. Îl analizăm, îl comentăm, îl cităm – dar nu îl asumăm.
Neglijăm adevărul nu pentru că ne lipsește, ci pentru că ne incomodează.
Când citesc Scriptura doar literar, eu rămân deasupra textului. Când o citesc ca revelație, mă așez sub ea. Și diferența este uriașă.
Astăzi, de Ziua Scriitorilor, Îi mulțumesc Marelui Autor că nu a scris doar legi și porunci, ci și nădejde, iertare, promisiune. Și mă rog să nu rămân un simplu critic literar al propriei mele mântuiri.
Pentru că cea mai frumoasă „operă” pe care vrea să o scrie Dumnezeu este viața mea – dacă Îi dau voie să țină condeiul.