Drumul spre sfințenie

Astăzi îi pomenim pe cei 42 de mucenici din Amoreea, conducători ai armatelor împăratului bizantin Teofil. Luați în sclavie de musulmani în timpul asediului orașului Amoreea, au fost ținuți în închisoare timp de șapte ani. În tot acest răstimp, în ciuda ademenirilor și amenințărilor, nu s-au lepădat de dreapta credință.

Cei care îi priveau gândindu-se că vor ceda s-au înșelat. În ziua martiriului, le-au fost tăiate capetele, iar trupurile aruncate în Eufrat. Dar minunea a făcut ca trupurile să fie găsite întregi pe malul celălalt, capul lipindu-se de trup, ca și cum sabia nu ar fi existat. Credincioșii le-au luat și le-au îngropat cu cinste, dând slavă Domnului pentru biruința lor.

Această pomenire ne amintește că drumul spre sfințenie nu se măsoară în zile ușoare, ci în răbdare, credință și neclintire în fața ispitelor și a suferinței.

Mă gândesc apoi la alt martiriu al credinței, mult mai aproape de noi, în istoria României: 6 martie 1945, ziua în care comuniștii răpesc puterea democratică. În lagărele comuniste au fost întemnițați preoți și teologi de seamă: Nichifor Crainic, Ioan Savin, părintele Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Liviu G. Munteanu, Ion V. Georgescu, Antonie Plămădeală, ierodiaconul Bartolomeu Anania și mulți alții. Unii dintre ei și-au sfârșit viața sfârtecați de gloanțe, iar Visarion Puiu a primit condamnarea la moarte în lipsă.

Astăzi, când îi pomenim pe acești martiri, mă întreb: cum stau eu în fața ispitelor, amenințărilor sau presiunilor lumii? Sunt gata să rămân statornic credinței mele, chiar și atunci când e greu?

Pentru că adevăratul martiriu începe în inimă, nu doar pe câmpul de luptă sau în temniță. Osteneala credinței, răbdarea și statornicia nu sunt niciodată zadarnice. Așa cum scrie Sfântul Apostol:

„Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” (1 Corinteni 15, 58)