Mă întorc în timp și îl întâlnesc pe Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului, cinstit în calendarul ortodox la 20 aprilie. Istoria îl descrie ca pe un om învățat, format în duhul marilor Părinți, prieten apropiat al Sfântului Ioan Gură de Aur, prezent la sinoade, scriitor de cuvinte adânci despre liniștea minții. Dar, dincolo de toate acestea, mă opresc la un detaliu: trăia simplu și avea o pace care îi atingea pe toți. Chiar și barbarii, cei greu de îmblânzit, îl respectau și îl numeau „zeul romanilor”. Nu pentru că îi domina, ci pentru că îi liniștea.

Eu știu multe, dar nu trăiesc liniștea.

El avea cultură, avea responsabilitate, era un om așezat. Eu am mult mai puțin de dus și, cu toate acestea, mă tulbur repede.

El îmblânzea oameni prin prezență. Eu, uneori, îi rănesc prin reacții.

De la el învăț că liniștea nu vine din retragerea din lume, ci dintr-o așezare adâncă în Dumnezeu.

Teotim nu a fost mare doar prin ceea ce a scris sau a știut, ci prin felul în care a trăit fiecare întâlnire.

Înțeleg că adevărata influență nu stă în cât spun, ci în câtă pace duc cu mine.

În „Acta Sanctorum”*  se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scithia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimos) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioși, pentru sfințenia și minunile lui”.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Dacă cineva s-ar întâlni astăzi cu mine… ar pleca mai liniștit sau mai tulburat? 

* Acta Sanctorum (în traducere, Faptele Sfinților) reprezintă o colecție monumentală și critică de hagiografii (vieți ale sfinților) romano-catolici, organizată cronologic după calendarul sărbătorilor. Publicată începând cu 1643 de către iezuiți (Bollandiști), aceasta cuprinde 68 de volume care documentează viețile sfinților, fiind o sursă esențială pentru istoria medievală.