Îi privesc pe cei trei mucenici: Maxim, Dadas și Cvintilian. Oameni simpli, prinși într-un imperiu care cerea închinare forțată. Se află în Ozovia, apoi în Dorostol, legați, judecați, batjocoriți. Li se cere doar un gest: să renunțe la Hristos. Dar ei aleg altceva – liniștea unei conștiințe care nu se vinde.

Împărații vremii, Dioclețian și Maximian, și dregătorii lor, cred că pot decide totul prin frică. Dar în mijlocul fricii, cei trei spun ceva care schimbă perspectiva: „Doamne, Iisuse Hristoase… primește-ne în odihna Ta.”

Nu mai negociază viața. Au trecut dincolo de ea. Ei sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă la 28 aprilie, ca mărturisitori ai credinței până la moarte.

Îi privesc și mă întreb: eu cât din mine negociez cu adevărul?

Și mă doare întrebarea: de câte ori aleg confortul în locul adevărului mic de zi cu zi?

Nu toată credința se trăiește în vremuri liniștite. Uneori, credința adevărată se vede doar când pierzi ceva important.

Lecția lor nu e despre moarte, ci despre statornicie.  Despre faptul că există un „nu” care devine mântuitor.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Dacă ți s-ar cere să alegi între liniștea lumii și adevărul lui Hristos… unde ai rămâne tu?