După câteva luni bune în care clădirea nouă Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a fost acoperită de folie protectoare, în spatele căreia s-au derulat lucrările de reabilitare energetică și estică derulate aici de CJH, cu fonduri europene, noua înfățișare pe care o va avea acestă clădire emblematică din centrul municipiului Petroșani prinde contur. Șantierul...
După ce Ilie Bolojan a fost demis, senatorul Cristian Resmeriță și-a stabilit ca obiectiv politic eliminarea CASS pentru pensiile mai mari de 3000 de lei
Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță se numără nu doar printre cei care au votat „cu satisfacție” (așa cum o recunoaște el însuși!) moțiunea de cenzură care a condus la demiterea Premierulșui Ilie Bolojan și a Cabinetului condus de acesta, ci și printre inițiatorii acestei moțiuni. Parlamentarul reamintește faptul că, încă din vara anului trecut, după primele...
Educaţie, sprijin şi şanse reale pentru elevii de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila
„ŞCOALA NOASTRĂ, FAMILIA NOASTRĂ!” – Un proiect care apropie elevii de şcoală La Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila educaţia înseamnă mai mult decât orele de curs. Prin proiectul „ŞCOALA NOASTRĂ, FAMILIA NOASTRĂ!”, implementat în cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), elevii beneficiază de sprijin educaţional, activităţi moderne şi şanse reale pentru continuarea studiilor...
Concursul Județean de Caligrafie „Condeiul Magic” și-a desemnat câștigătorii
Sala de Lectură a Bibliotecii județene „Ovi Densușianu” din Deva a găzduit miercuri, 6 mai 2026, festivitatea de premiere a elevilor participanți la prima ediție a Concursului Județean de Caligrafie „Condeiul Magic”, organizat la inițiativa cadrelor didactice de la Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Inițiator al acestui...
Lucian Blaga omagiat la Biblioteca Municipală ,,Valeriu Butulescu” Petroșani
Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani marchează 65 de ani de la moartea lui Lucian Blaga (1895 – 06. 05. 1961), una dintre cele mai complexe și profunde personalități ale culturii române. Născut la 9 mai 1895, în Lancrăm (jud. Alba), Lucian Blaga a crescut într-un spațiu în care tradiția, credința și mitul au avut o...
Parteneriat educațional solid între Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani și SC Tricotex Creation SRL: oportunități reale pentru elevii din domeniul textile și mecanic
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani continuă să dezvolte colaborări valoroase cu mediul economic local, consolidându-și misiunea de a oferi elevilor o educație practică, relevantă și conectată la cerințele actuale ale pieței muncii. Un exemplu de bune practici este parteneriatul încheiat cu SC Tricotex Creation SRL, o firmă cu experiență în domeniul textilelor, care și-a deschis...
Punți de legătură peste Atlantic între Universitatea din Petroșani și două universități din Chile
Contactele stabilite de Universitatea din Petroșani în cadrul participărilor la cele mai importante târguri educaționale internaționale care au avut loc în Europa, America sau Asia, încep să aducă rezultate concrete pentru instituția academică din Valea Jiului. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu s-a întors după o vizită în America de Sud, unde a...
Scriitorul hunedorean Dumitru Hurubă a trecut în eternitate!
Comunitatea cultural-literară hunedoreană a pierdut miecuri, 6 mai 2026, un exponent de seamă, odatră cu trecerea dincolo de Styx a scriitorului și omului de înalt spirit care a fost DUMITRU HURUBĂ. Născut la 26 octombrie 1944 (oficial în 22 noiembrie), în comuna Subcetate-Mureș, sat Călnaci, județul Harghita, acesta s-a stins la vârsta de 82 de...
„Octavian Paler – un secol de polemici și sensuri”, activitate cultural-educațională organizată la Deva de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 21 mai 2026, ora 13:30, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Octavian Paler – un secol de polemici și sensuri”. Manifestarea este dedicată cunoscutului eseist, om de cultură, om politic și...
Infrastructură modernă și eficiență energetică pentru Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani
Programul Regional Vest 2021-2027 face posibilă modernizarea energetică a clădirii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”. Proiectul care urmează să fie implementat din acest an de către autoritățile administrației publice locale de la Petroșani, va aduce condiții mai bune pentru elevi și profesori, costuri mai mici de funcționare și un consum redus de energie. Primarul municipiului Petroșani,...
Deputatul hunedorean Tiberiu Barstan prezintă soluțiile de guvernare ale AUR
Deputatul hunedorean Tiberiu Claudiu Barstan, președintele Organizației județene AUR Hunedoara, apreciază că, în contextul invitației pe care PNL și USR le transmit public majorității parlamentare care a votat moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvetnului Bolojan, partidul AUR este pregătit pentru guvernarea țării și are soluții pentru a scoața România din criza economică fără precedent în...
Chipuri din Cuvânt: Ziua 53 – Iov – omul care a rămas în Dumnezeu
„Cum am primit cele bune din mâna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?” Îl întâlnesc pe Iov în mijlocul prăbușirii totale. Dintr-un om bogat și așezat, devine un om golit de tot ce îl susținea: avere, copii, sănătate, statut. Trăiește în Arabia, din neamul lui Avraam, dar parcă nu mai are nimic...











