Mă uit la d-na Lucia Cerghizan și îmi vine greu să o așez doar într-o perioadă a timpului. A început să salveze soldaţi la numai 13 ani. Născută în 1926 în Buzău, într-o familie numeroasă, cu zece copii, Lucia Cerghizan a ajuns asistentă medicală după ce şi-a urmat sora mai mare la Constanţa. Părinţii o trimiseseră pe Lucia la croitorie, însă visul fetei era Medicina.

„Erau vremuri grele, nu-ţi pemiteai să trimiţi toţi copiii la şcoală, dar sora mea, care era deja asistentă-şefă pe secţia de Chirurgie de la Spitalul Militar din Constanţa, le-a spus părinţilor că mă duce capul şi m-a luat cu ea şi m-a înscris la Liceul «Domniţa Ileana». După câteva luni, a izbucnit războiul“, îşi aminteşte Lucia Cerghizan.

A început să lucreze ca asistentă medicală când era doar adolescentă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, alături de medicul Alexandru Gafencu, într-un spital militar unde viața și moartea intrau zilnic în aceeași încăpere.

Nu e o poveste despre „curaj” spus din exterior. E o viață în care curajul a fost rutină.

Și ceea ce mă oprește nu e doar ce a făcut atunci, ci felul în care viața ei se întinde până astăzi – ca o continuitate a aceleiași prezențe în slujirea altora.

Dacă vrei să vezi întreaga poveste, inclusiv detalii despre anii de război, articolul este aici:

https://historia.ro/sectiune/general/sora-medicala-la-13-ani-in-al-doilea-razboi-2281155.html

Lecția care rămâne cu mine: unele vieți nu impresionează prin început sau final, ci prin consecvența dintre ele.

Și întrebarea care rămâne cu mine este: Ce fapte din viața mea ar rezista dacă ar fi privite peste 96 de ani?