Astăzi, 18 mai, zi în care Biserica o pomenește pe Sfânta Muceniță Hristina, mă opresc în gând în Lampsac, în secolul al III-lea, pe vremea împăratului Deciu.

O fată de doar 16 ani. Frumoasă. Tânără. Cu viața înainte. Și totuși, prinsă într-o lume în care credința nu era acceptată, ci pedepsită.

Este arestată, întrebată cine este și obligată să aleagă între viață și renunțare. Refuză.

Este amenințată, batjocorită, lăsată în mâinile unor oameni fără milă. Și totuși, este păzită într-un mod pe care nimeni nu îl poate explica.

Când îi vede pe ceilalți mărturisitori uciși, nu fuge. Aleargă spre ei. Și cere să fie și ea numărată printre cei care mor pentru Hristos.

Ea avea toată viața înainte. Eu am atâtea opțiuni – și totuși ezit.

Ea a stat dreaptă în fața morții. Eu mă clatin în fața unor presiuni mici.

Ea nu a negociat credința. Eu o ajustez des, ca să nu pierd confortul.

Ea a știut cine este. Eu mă schimb în funcție de cine sunt în jur.

Hristina nu este doar despre curaj, ci despre identitate clară. Când știi cine ești, nu mai negociezi esențialul.

Poate nu voi fi pus în fața unei alegeri extreme. Dar sunt pus zilnic în fața unor alegeri mici – și acolo se vede cine sunt.

Și, fără ocol, întrebarea se întoarce spre mine: Ce compromis mic fac zilnic, doar ca să-mi fie mai ușor?