157 de ani de tradiție, educație și performanță la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad!

157 de ani de tradiție, educație și performanță la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad!

Liceul Teoretic „Avram Iancu” din municipiul Brad a sărbătorit în aceste zile 157 de ani de tradiție, educație și performanță.

„Ziua liceului” a fost o sărbătorită de comunitatea brădeană așa cum se cuvine, consemnând un eveniment reușit, plin de energie, emoție și bucurie, la care au participat elevi, profesori, părinți, invitați și oficialități locale.

Standurile pregătite de elevi și cadrele didactice s-au bucurat de un real succes, atrăgând numeroși vizitatori prin creativitate, implicare și pasiunea cu care au fost prezentate activitățile din domeniile: robotică, biologie, informatică, limbi străine, Erasmus+, sport, LEGO, Smarty Kids și multe altele.

La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, fost elev al Liceul Teoretic „Avram Iancu”. Acesta a evidențiat faptul că „prin educație, orice este posibil” și i-a îndemnat pe elevii din generațiile de astăzi ale liceului să învețe și să fie mândri de faptul că fac parte dintr-o unitate de învățământ cu tradiție și prestigiu în județul Hunedoara.

La mulți ani, Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Brad și felicituri tuturor celor care au scris istoria de 157 de ani a acestuia!