Este pomenit pe 26 mai, dar viața lui abia se vede în câteva rânduri.

Unul dintre cei 70 de apostoli.

Ucenic și slujitor al Sf. Ap. Pavel.

Omul la care au rămas un felon și niște cărți.

Cel care ducea scrisori, nu discursuri.

A fost pus episcop în Veria și a propovăduit și în Creta.

A primit oameni în casa lui și i-a întors spre Hristos.

Curat, blând, smerit – adunat.

A convertit, a mustrat, a ridicat.

Și a murit ucis, fără să se apere.

„Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat la Troa, la Carp, și cărțile…” (2 Timotei 4, 13)

Eu vreau să fac lucruri mari.

Eu vreau să las ceva vizibil.

El a dus lucruri ale altora.

Eu caut rolul meu.

El a trăit pentru lucrarea altuia.

Eu mă opresc dacă nu sunt apreciat.

El a mers până la capăt, chiar fără să fie știut.

Învăț de la Sfântul Apostol Carp că Dumnezeu nu are nevoie de spectacol. Are nevoie de oameni disponibili. Că uneori cea mai mare chemare este să duci mai departe ce nu e al tău. Că fidelitatea în lucruri mici deschide lucruri pe care nu le pot controla. Că sfințenia se naște în ascultare, nu în afirmare. Și că liniștea poate fi plină de Dumnezeu.

Și întrebarea răsună în inima mea: Cât de ușor mă împotrivesc eu să fiu „doar un slujitor”, pentru că vreau să fiu văzut?