Îl văd venind din pustie. Format în tăcere. Crescut în rugăciune.

Isaachie Mărturisitorul este prăznuit în fiecare an la 30 mai.

A trăit în veacul al IV-lea, în părțile Răsăritului, unde s-a făcut călugăr și a dus o viață aspră, asemenea prorocului Ilie – în post, în liniște, în luptă cu sine.

Dar când Biserica a fost lovită de prigoană, nu a rămas în pustie. A venit în Constantinopol.

În vremea împăratului Valens, bisericile erau închise, dărâmate sau batjocorite. Credincioșii plângeau. Iar Isaachie s-a ridicat ca un glas.

L-a întâmpinat pe împărat de trei ori.

L-a rugat.

L-a mustrat.

L-a avertizat.

A fost bătut.

Aruncat în spini și noroi.

Dar Dumnezeu l-a păzit nevătămat și l-a ridicat prin îngeri.

Și s-a întors din nou. În fața aceluiași împărat. A rostit cuvânt de foc: dacă nu vei deschide bisericile, vei pieri. Și așa s-a întâmplat. Împăratul a fost biruit și a murit ars, după prorocia sfântului.

După aceea, în vremea lui Teodosie cel Mare, credința a fost restaurată. Iar Isaachie a devenit nu doar mărturisitor, ci și părinte. Nu s-a mai întors în pustie. A rămas în cetate.

Din dragostea unor credincioși (Saturnin și Victor) s-a zidit un loc de viețuire, care a devenit o mare mănăstire. Acolo, Isaachie a fost egumen și povățuitor pentru mulți monahi și mireni.

Era milostiv până la jertfă: dacă nu avea ce da, își dădea propria haină.

La sfârșitul vieții, a rânduit egumen pe Sfântul Dalmat, iar mănăstirea a primit numele acestuia.

Și astfel, după o viață de pustnic, mărturisitor și părinte, s-a mutat la Domnul, fiind cinstit de toată cetatea.

Eu vreau liniște fără responsabilitate. El a avut liniște… dar a plecat din ea când a fost nevoie.

Eu mă tem de consecințe. El a spus adevărul, chiar în fața puterii.

Eu aleg uneori să nu mă implic. El nu a putut rămâne indiferent.

Învăț de la Sfântul Cuvios Isaachie, faptul că adevărata credință nu este doar retragere, este și implicare. Nu este doar rugăciune în ascuns, este și cuvânt spus la timp. Și uneori, cea mai mare jertfă nu e pustia… ci întoarcerea din ea.

Și întrebarea răsună în inima mea: De câte ori am ascultat glasul lui Dumnezeu care mă chema să ies din liniștea mea pentru binele altora?