Elevii clasei a VIII-a A de la Colegiul Economic „Hermes” Petroșani au participat azi, 04.06.2026, la activitatea de diseminare a proiectului eTwinning „Experiment, Create, Share” și a proiectului CDIdei în cărți: ,,Spioana din umbră”, desfășurată sub organizarea și coordonarea doamnei profesor de limba engleză, Gabriela Stan.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate excelentă pentru elevi de a îmbina învățarea limbii engleze cu activități practice și creative, demonstrând competențe de comunicare, spirit de echipă și gândire critică.
În cadrul activității, elevii au realizat și prezentat în limba engleză trei experimente captivante: „Milk Colouring”, „Flying Candle” și „Volcano Explosion”. Aceștia au explicat etapele de realizare, fenomenele observate și principiile științifice care stau la baza experimentelor, dovedind atât cunoștințe de specialitate, cât și o bună stăpânire a limbii engleze.
De asemenea, elevii au prezentat cartea ,,Spioana din umbră” în aceeași manieră care le-a adus succes în cadrul concursului „CDIdei în cărți”, organizat de Centrul Județean de Excelență. Prezentarea s-a remarcat prin originalitate, creativitate și exprimare fluentă în limba engleză.
Rezultatele obținute la etapa județeană au fost excepționale: echipa a acumulat 150 de puncte din 150 posibile, obținând punctaj maxim și calificându-se astfel la etapa națională a concursului. Această performanță confirmă munca susținută a elevilor și dedicarea cadrului didactic coordonator.
Activitatea de diseminare a evidențiat importanța proiectelor educaționale moderne și a concursurilor care încurajează lectura, creativitatea și utilizarea limbilor străine în contexte autentice.
Prin implicarea lor, elevii clasei a VIII-a A demonstrează că pasiunea pentru cunoaștere, lectura și experimentul științific pot conduce la rezultate deosebite și la reprezentarea cu succes a școlii la nivel național.
Felicitări elevilor clasei a VIII-a A și doamnei profesor Gabriela Stan pentru rezultatele remarcabile și pentru promovarea excelenței în educație!
