Câteva suflete de poeți și scriitori am avut privilegiul de a poposi, în aceste zile, în casa distinsei doamne Nora Hruban. Nu despre întâlnirea literară sub genericul „Arta ca o pasăre de foc” vreau însă să scriu, deși a fost un binecuvântat prilej de bucurie și părtășie literară. Vreau să scriu despre ceea ce am descoperit dincolo de cuvinte: un adevărat muzeu al sufletului.
Casa doamnei Norei Hruban , curtea, grădina și încăperile poartă amprenta unui creator autentic, pentru care frumosul nu este un exercițiu artistic, ci un mod de a trăi. Fiecare perete spune o poveste prin picturile sale, fiecare sculptură pare că a prins viață dintr-o taină a lutului, iar fiecare obiect vorbește despre răbdare, talent și o neobosită dăruire.
Doamna Nora Hruban este una dintre acele personalități rare care reușesc să îmbine cu naturalețe poezia, pictura, sculptura și arta bijuteriei. În mâinile sale, lutul capătă suflet, culoarea devine emoție, iar cuvântul se transformă în versuri. Lucrări precum Mireasa din Oaș, Fetele de la Căpâlna sau Joc pe Valea Mureșului sunt mărturii ale unei sensibilități artistice aparte, iar tablourile care împodobesc casa, inclusiv portrete ale unor mari scriitori români, transformă locuința într-o veritabilă galerie de artă.
Dar frumusețea acestei după-amiezi nu a fost dată doar despre ce am scris mai sus, ci și de oamenii care le dau viață. Alături de doamna Nora Hruban, domnul Virgil Ioviță, la frumoasa vârstă de 80 de ani, ne-a dăruit încă o dată bucuria întâlnirii cu înțelepciunea. Cu aforismele sale, care propun reflecții asupra vieții, omului și societății, domnia sa ne amintește că tinerețea nu se măsoară în ani, ci în prospețimea gândului.
Nu întâmplător se spune că Nora Hruban își invită cu drag oaspeții să-i vadă casa, „un adevărat muzeu de artă plastică”. După această vizită, pot spune că nu este doar un muzeu al artei, ci și un muzeu al sufletelor frumoase. Aici, fiecare obiect are o poveste, fiecare lucrare transmite o emoție, iar fiecare clipă petrecută între gazde devine o amintire prețioasă.
„Dacă o zi ar fi putut să aibă 48 de ore, atât am fi dorit să stăm la poetă.” mărtuisește d-na Paulina Popa, poetă, publicistă și editoare, o personalitate marcantă a literaturii hunedorene. Pentru că timpul petrecut în preajma unor astfel de oameni nu se măsoară în ore, ci în emoții.
Am plecat de la doamna Nora Hruban și domnul Virgil Ioviță mult mai bogați sufletește. Pentru câteva ore, am avut cu toții sentimentul că am pășit într-un colț de rai, unde poezia, pictura, sculptura, înțelepciunea și prietenia au vorbit aceeași limbă – limba sufletului.
