Mă întorc în timp și intru, în gând, în casa iconarilor din Laz. În fața mea nu este doar o prezență, ci o viață întreagă: Maria Deac Poenaru, născută la 25 martie 1923 și plecată din lumea aceasta la 15 aprilie 2015. O văd în liniștea dimineții, trezită înainte de răsărit, cu rugăciunea înaintea culorilor, cu răbdarea înaintea fiecărei linii. A trăit într-o casă care purta pe fațadă chipuri sfinte, acoperite în anii comunismului și readuse la lumină după 1989, ca o mărturie că ceea ce este autentic poate fi ascuns, dar nu distrus.
A fost recunoscută oficial în anul 2010 cu titlul de „Tezaur Uman Viu”, o distincție acordată celor care păstrează și duc mai departe patrimoniul cultural imaterial – oameni care nu doar creează, ci transmit mai departe un mod de a trăi, un meșteșug, o identitate. Dar privind-o, înțeleg că recunoașterea a venit târziu și nu a fost scopul ei. Ea lucrase o viață întreagă deja, în tăcere, în răbdare, fără să aștepte să fie văzută.
Și aici oglindirea devine incomod de clară: ea a trăit zeci de ani fără validare, iar eu o caut constant; ea a păstrat o tradiție până la capăt, fiind ultima din neamul iconarilor Poenariu din Laz, iar eu renunț ușor chiar și la lucruri începute de mine; ea a muncit zilnic, cu disciplină și sens, iar eu îmi negociez efortul în funcție de chef și context. Ea nu a avut nevoie de recunoaștere ca să continue, iar eu am nevoie de ea ca să încep.
Din această întâlnire nu primesc o lecție confortabilă: nu lipsa de oportunități mă oprește, ci lipsa de consecvență. Nu faptul că nu sunt văzut, ci faptul că nu sunt statornic. Titlul de „Tezaur Uman Viu” nu a făcut-o ceea ce a fost – ci doar a confirmat, târziu, o viață deja trăită în fidelitate.
Aplicarea devine inevitabilă: să nu mai aștept validare ca să continui, să nu mai condiționez efortul de rezultate rapide și să învăț să rămân în ceea ce fac, chiar și atunci când nu se vede, nu se aplaudă, nu se răsplătește.
Și rămâne întrebarea, directă și fără ocolișuri: Dacă nu ar vedea nimeni ce fac, aș mai avea puterea să continui?
