,

Dr.ing. Benor Voicescu, împreună cu o seamă de profesori emeriți ai Universității din Petroșani au fost onorați de Facultatea de Mine



A devenit un frumos obicei al conducerii Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani acela de a conferi, la finalul unui nou an academic, o serie de ”Diplome de excelență” unor personalități care s-au remarcat prin contribuții deosebite la consolidarea Facultății de Mine și a Universității din Petroșani și a căror carieră profesională a marcat evoluția industriei miniere din țara noastră.

Potrivit decanului Facultății de Mine, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, la data de 15 iulie 2026, în cadrul Ședinței Extraordinare Festive a Consiliului Facultății de Mine, au fost conferite Diplome de Excelență cadrelor didactice care au împlinit venerabila vârstă de 65, 70, 75 și 80 de ani. Anul acesta laureați ai acestui eveniment au fost: prof.univ.dr.ing Iosif Romulus Sârbu (la împlinirea vârstei de 80 de ani), prof.univ.dr.ing Victor Arad și prof.univ.dr.ing. Eugen Cozma (la împlinirea vârstei de 75 de ani), prof.univ.dr.ing. Ilie Onica și prof.univ.dr.ing. Ion Dumitrescu (la împlinirea vâstei de 70 de ani), prof.univ.dr.ing. Roland Iosif Moraru și prof.univ.dr.ing. Tudor Goldan (la împlinirea vârstei de 65 de ani).

Ca de fiecare dată, un premiu special a fost acordat unei personalități din afara corpului academic al Facultății de Mine. Laureatul acestui an este dr.ing. Benor Dorelian Voicescu care a primit DIPLOMA DE EXCELENȚĂ pentru întreaga activitate depusă în dezvoltarea și promovarea mineritului. Însemnele considerației pe care Universitatea din Petroșani o are față de acest eminent absolvent al său i-au fost înmânate chiar de către rectorul instituției de învățământ din Valea Jiului, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.

Acesta a evidențiat faptul că dr.ing. Benor Dorelian Voicescu a fost și rămâne o personalitate marcantă a industriei miniere din Valea Jiului. Numele inginerului Benor Dorelian Voicescu este cunoscut și respectat de întreaga comunitate minieră din Valea Jiului, iar asta nu doar pentru cei aproape 5 ani în care a condus Mina Petrila, unde a fost director între 1999 și 2004, ci mai ales pentru personalitatea sa profundă care a combinat într-un mare fel profesionalismul inginerului minier cu o vastă cultură și o implicare mereu activă în viața comunității căreia îi aparține. Absolvent al Institutului de Mine de la Petroșani, ing. Benor Voicescu și-a desăvârșit studiile academice cu un doctorat finalizat în Franța, la Ecole Superior de Mine din Paris.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază că onorarea unor astfel de personalități face cinste întregului colectiv academic din Valea Jiului. ”Salut inițiativa colegilor de la Facultatea de Mine de a aduce în atenție colectivului nostru și a opiniei publice personalitatea unor distinse cadre didactice a căror carieră se confundă practic cu evoluția ultimei jumătăți de secol a Facultății de Mine de la universitatea noastră, dar și a unor ingineri de anvergura distinsului nostru absolvent Benor Voicescu, care fac cinste școlii noastre academice și mineritului românesc. Le mulțumim și îi felicităm pentru întreaga activitate și suntem convinși că vor sprijini și în continuare Facultatea de Mine și Universitatea din Petroșani”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universiății din Petroșani.

Decanul Facultății de Mine, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț apreciază că această inițiativă reprezintă mai mult decât o tradiție a Facultății de Mine. „Este un gest firesc de recunoștință față de profesorii care, prin profesionalism, vocație și dăruire, au format generații întregi de ingineri și au contribuit decisiv la prestigiul Universității din Petroșani și al învățământului superior tehnic românesc. În fiecare generație de absolvenți care astăzi își desfășoară activitatea în România sau pe toate meridianele lumii se regăsește câte o parte din munca, răbdarea și pasiunea acestor dascăli. Ei au fost cei care au transmis nu doar cunoștințe, ci și valori: respectul pentru profesie, responsabilitatea, rigoarea, solidaritatea și demnitatea academică. Așa cum spuneam și la festivitatea de absolvire a Promoției 2026, cea mai valoroasă resursă a unei națiuni este resursa umană. Iar în comunitatea noastră academică, această resursă poartă chipul profesorilor care au dedicat o viață întreagă formării specialiștilor de care societatea are nevoie. Le adresăm întreaga noastră recunoștință și îi felicităm pe laureații acestui an, mulțumindu-le pentru tot ceea ce au făcut și continuă să facă pentru Facultatea de Mine și pentru Universitatea din Petroșani”, a declarat decanul Csaba Lorinț.