Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor este pomenit în calendarul ortodox la data de 18 iulie. A trăit în secolul al IV-lea și a fost soldat în armata romană, în vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361–363), cunoscut pentru încercarea de a readuce păgânismul în Imperiu după perioada de libertate acordată creștinilor prin Edictul de la Milano (313).
Sfântul Emilian era din cetatea Durostor (astăzi Silistra, în Bulgaria) și era fiul prefectului Sabbatianus. Nu se cunosc multe detalii despre viața sa, însă actul său martiric păstrează mărturia credinței și a jertfei sale.
În vremea persecuțiilor reluate de împăratul Iulian Apostatul, vicarul Traciei, Capitolin, a venit în cetate pentru a verifica dacă locuitorii aduc jertfe idolilor. Aflând că toți se supun formal poruncii, a organizat un ospăț cu dregătorii cetății. În acel timp, tânărul Emilian, plin de râvnă pentru Dumnezeu, a intrat într-un templu păgân și a sfărâmat idolii cu un ciocan.
Pentru această faptă, a fost prins, bătut și condamnat să fie ars de viu. Aruncat în foc, a rămas însă nevătămat în chip minunat, în timp ce flăcările i-au atins pe cei din jur. În acel moment, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a rostit: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!” și astfel și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Emilian nu a fost episcop. Nu a fost cunoscut ca învățat. Nu a lăsat scrieri.
A fost un tânăr care, într-un moment concret, nu a mai acceptat compromisul.
Toți ceilalți „se conformau”. El a ales să acționeze.
Și poate aici apare întrebarea incomodă: Nu când e greu îți pierzi credința, ci când toți din jurul tău par liniștiți făcând contrariul.
Și rămâne întrebarea, fără ocol: Cât din liniștea mea este credință – și cât este doar adaptare la ceea ce fac toți ceilalți?
