Îl văd altfel decât lumea. Nu în febra zilei de 14 februarie, nu în simboluri comerciale și gesturi grăbite, ci în liniștea unei vieți dăruite până la capăt. Sfântul Valentin, episcop în Umbria, cunoscut pentru darul tămăduirii și pentru curajul de a rămâne credincios într-o vreme ostilă.
Se spune că, în vremea împăratului Claudiu, când căsătoriile erau interzise pentru ostași, el continua să-i cunune în ascuns. Alegea să unească oameni, chiar cu riscul libertății sale. Vindeca bolnavi, întorcea suflete spre Dumnezeu, aducea lumină acolo unde era suferință.
A fost arestat, torturat și, în cele din urmă, ucis. Nu pentru că a greșit, ci pentru că nu a cedat. Iar numele lui a rămas, paradoxal, legat astăzi de o zi în care mulți uită tocmai jertfa din spatele lui.
Mă uit la el și mă văd pe mine prins între două lumi: una în care iubirea e ușoară, festivă, declarată… și alta în care iubirea costă.
Eu mă opresc când devine incomod. El a mers mai departe chiar și când știa unde duce drumul.
Înțeleg că dragostea adevărată nu se rezumă la o zi. Nu e o emoție de moment, ci o alegere constantă. Sf. Valentin nu a vorbit mult despre iubire. A trăit-o: unind oameni, vindecând, rămânând credincios.
Lecția lui mă atinge direct: iubirea care nu costă nimic nu schimbă nimic.
Și învăț să rămân în ceea ce cred, chiar dacă nu e popular sau ușor.
Și aud întrebarea care mă urmărește: Cât din iubirea pe care o arăt eu rezistă dincolo de o zi… și cât dispare atunci când începe să mă coste?
P.S. Sf. Sfinţit Mc. Valentin, episcopul Umbriei, este pomenit în calendarul ortodox în ziua de 30 iulie.
