Petru-Daniel Boitor nu este doar un pompier cu experiență, ci un om care a ales, în mod repetat, să rămână acolo unde este cel mai greu. Din 1998 în slujba intervențiilor, ajuns la 55 de ani, comandant de echipaj în cadrul modulului național de stingere a incendiilor de pădure de la ISU Cluj, el continuă să răspundă prezent.
În aceste zile, se află în Franța, în prima linie a incendiilor de vegetație, acolo unde fiecare decizie poate înclina balanța dintre pierdere și salvare. Aproape trei decenii de intervenții nu l-au îndepărtat de teren, ci l-au ancorat și mai mult în el.
Colegii spun despre el că nu a căutat niciodată un drum mai ușor. Iar cuvintele lui confirmă o viață întreagă de alegere: „Cât timp pot să fiu de folos colegilor mei și celor care au nevoie de noi, locul meu este în echipaj.”
Privindu-l, îmi dau seama cât de ușor îmi negociez propriul effort și cât de repede caut scurtături, justificări, momente de retragere.
El ar fi putut să se oprească, poate că avea toate motivele. Eu, de multe ori, mă opresc fără să am vreunul real. El își măsoară timpul în utilitate. Eu, uneori, în confort.
Boitor ne arată că experiența nu este un premiu personal, ci o responsabilitate. Ea trebuie pusă în slujba altora, transmisă, trăită mai departe. Nu anii dau măsura unui om, ci felul în care îi folosește.
Învăț să nu mai caut „locul mai ușor” atunci când pot face diferența șă să nu confund oboseala cu finalul drumului. Dar, mai ales, încerc să răspund prezent acolo unde este nevoie de mine, nu doar acolo unde îmi este comod.
Și aud întrebarea care mă urmărește: Dacă aș privi viața mea prin prisma utilității pentru ceilalți, nu a confortului personal… în câte locuri aș mai alege să rămân?
