Ziua Minerului va fi marcată la Vulcan prin două momente distincte



În dorința de a nu trece pe repede înainte peste un eveniment atât de important în viața comunității locale cum este Ziua Minerului, într-o zi cu foarte multe activități dedicate acestuia, autoritățile publice locale din municipiul Vulcan au decis să deruleze ceremonialul de recunoștință față de eroii mineri cu o zi înainte.

Astfel, în municipiul Vulcan, Ziua Minerului va fi marcată miercuri, 5 august 2026, începând cu ora 11,00 în cadrul unui ceremonial comemorativ și religios, cu depuneri de coroane de flori din partea oficialităților la statuia minerului de pe Bulevardul Mihai Viteazu, eveniment la care sunt invitați să participe toți vulcănenii care vor să-și aducă prinosul lor de recunoștință față de minerii de ieri și de azi ai acestei localități.

„Știm că în ziua de 6 august au loc manifestări similare în mai multe localități din Valea Jiului și de aceea, nu de puține ori, ele se derulează într-un ritm accelerat. Cred că municipiul Vulcan, care este o localitate cu o veche și bogată tradiție minieră, o localitate în care eroii mineri dar și minerii de ieri și de astăzi care au pus umărul la dezvoltarea comunității noastre, merită un eveniment care să nu fie doar o „haltă” între celelalte evenimente similare din Valea Jiului, ci o destinație pe măsura importanței sale. Tot așa cum ne dorim ca și noi, cei din Vulcan să putem participa la alte evenimente simiulare, cum este spre exemplu cel de la Lupeni, orașul care ne amintește de ce onorămminerii Văii Jiului, în luna august. De aceea, am decis împreună cu Sindicatul Muntele de la EM Vulcan și conducerea minei, să organizăm această ceremonie, care este un eveniment de o emoție aparte, cu o zi mai devreme și invit cetățenii să ne fie și de această dată alături pentru a cinsti memoria celor care s-au jertfit pe altarul cărbunelui în fața emblematicei statui din centrul localității”, spune primarul Cristian Merișanu.

Mai mult, în amintirea anilor în care Ziua Minerului era o mare sărbătoare a întregii comunități vulcănene, dar mai ales a ortacilor care obișnuiau să se întâlnească, cu acest prilej, la o întrecere sportivă și un pahar de bere, Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan împreună cu Sindicatul Muntele de la Mina Vulcan și cu conducerea EM Vulcan vor organiza și anul acesta „Cupa Minerul” la fotbal, o competiție destinată actualilor și foștilor mineri. Evenimentul sportiv va avea loc în data de 6 august 2026, pe tot parcursul zilei, la baza sportivă „Dincă” din municipiul Vulcan. „Toată lumea este așteptată la această sărbătoare să-i susținem pe cei care vor evolua pe teren și să ne bucurăm de fotbal, o altă tradiție a minerilor Vulcanului. Bineînțeles că vor fi și cupe, medalii și diplome pentru câștigători, tot așa cum nu vor lipsi și celelalte momente așteptate de ortaci, care sunt parte din tradiția acestei sărbători”, a mai spus primarul Cristian Merișanu.

Alte activități destinate Zilei Minerului vor avea loc și la Petroșani, Lupeni și Petrila, toate fiind prohrajate pentru ziua de 6 august 2026.

Foto: Arhiva eveniment 2025 – Ionică Merișanu