Întreaga Vale trăia această zi ca pe o adevărată sărbătoare a comunității: orașele îmbrăcau haine de sărbătoare, familiile se adunau, iar minerii erau cinstiți cu respectul cuvenit celor care își puneau viața în slujba unei munci grele și pline de riscuri. Era o zi dedicată demnității, solidarității și valorii muncii, o zi în care întreaga comunitate își exprima recunoștința față de cei care au scris, prin efortul și devotamentul lor, una dintre cele mai importante pagini din istoria Văii Jiului.
Am avut privilegiul de a trăi acele vremuri și de a face parte din această mare familie a minerilor. Am lucrat la Mina Lupeni, un loc unde s-au scris pagini importante de istorie a mineritului românesc, un loc în care generații întregi de oameni și-au lăsat tinerețea, puterea și sufletul. Acolo am cunoscut adevărata valoare a muncii în subteran, camaraderia dintre ortaci și respectul pe care minerii îl purtau meseriei lor. Amintirea acelor ani a rămas vie în sufletul meu, purtând aceeași încărcătură emoțională și același profund respect pentru toți cei care au făcut cinste acestei profesii.
Astăzi, prea puțini își mai amintesc că minerii asigurau, din întunericul pământului, o parte importantă din energia României. Din păcate, odată cu trecerea anilor, mineritul s-a stins aproape în tăcere. Mulți dintre cei care au trăit acele vremuri consideră că deciziile politice, interesele economice și schimbările din politica energetică europeană au grăbit dispariția unei ramuri care a fost, zeci de ani, coloana vertebrală a industriei românești. Indiferent de opiniile asupra acestor schimbări, un lucru rămâne incontestabil: sacrificiul minerilor nu poate fi șters din istorie.
În această zi de 6 august, să aprindem, măcar în suflet, o lumină pentru toți cei care au coborât în adâncuri și, mai ales, pentru cei care și-au pierdut viața în subteran. Să ne plecăm fruntea în fața memoriei lor și să nu uităm niciodată că fiecare tonă de cărbune scoasă la lumină a avut în spate sudoarea, curajul și uneori jertfa unor oameni adevărați.
Minerii nu au fost doar oameni ai adâncurilor, ci oameni ai demnității, ai solidarității și ai unei munci făcute cu inima. În galeriile întunecate ale Văii Jiului au rămas urmele pașilor unor generații care au construit, prin trudă și sacrificiu, o parte din România de astăzi. Mina Lupeni, toate minele Văii Jiului și nu numai, nu înseamnă doar cărbune și galerii, ci povești de viață, familii, prietenii și destine unite de aceeași chemare.
Cinste tuturor minerilor care au purtat cu mândrie lampa în mână și au coborât acolo unde puțini au avut curajul să ajungă! Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați dintre noi, să aline sufletele familiilor care i-au pierdut. Cât timp vom vorbi despre ei, cât timp le vom cinsti munca și sacrificiul, lumina pe care au adus-o din întuneric nu se va stinge niciodată.
Petre LUNGOCI
