În societatea mediatică a timpului ărezent, longevitatea unei publicații este o garanție a calității acesteia și o certitudine a faptului că avem de-a face cu presa de calitate.
Privită chiar și numai din această perspectivă, performanța colegilor de la „Cronica” – „Cronica Văii Jiului” și, mai apoi „Cronica hunedoreană” – care împlinesc astăzi 15 ani de la prima apariție a acestei publicații este una demnă de apreciere.
Gânduri colegiale de apreciere se îndreaptă și din partea noastră către familia remarcabililor jurnaliști Diana și Marius Mitrache, cei care au asumat misiunea de a aduce pe piața media această publicație, într-un moment în care competiția pe această piață era una uriașă.
În presă, la fel ca și în multe alte domeni de activitate, mulți sunt cei veniți, însă puțini sunt cei rămași. Colegii de la ”Cronica” fac parte din rândul celor cu chemare spre această profesie care au reușit să demonstreze că jurnalismul de calitate are întotdeauna continuitate.
Din 8 noiembrie 2011 și până astăzi, „Cronica” a ajuns, în format print și on-line, în mâinile oamenilor care cred în informația de calitate, filtrată prin responsabilitatea jurnaliștilor profesioniști, de-a lungul a 3385 de zile, câte apariții numără, la acest moment, această publicație. Una construită, așa cum o recunosc fondatorii săi, cu muncă, perseverență și dorința de a ține comunitatea informată.
„În acești ani, presa a trecut prin transformări importante. Publicațiile tipărite au fost nevoite să se adapteze, mediul online a devenit tot mai prezent, iar modul în care oamenii consumă informația s-a schimbat radical. Cronica Văii Jiului a făcut și ea acest pas. A rămas prezentă în formatul tipărit, dar și-a dezvoltat componenta online, pentru ca informațiile să ajungă mai repede la cititori, indiferent unde s-ar afla aceștia. Nu a fost întotdeauna ușor. Au existat perioade complicate, provocări financiare, schimbări în piața media și momente în care continuarea activității a însemnat eforturi considerabile. Dar publicația a mers mai departe. Pentru că presa locală înseamnă mai mult decât transmiterea unor informații. Înseamnă să fii acolo când comunitatea are nevoie de răspunsuri, să semnalezi probleme, să urmărești deciziile autorităților și să dai voce oamenilor care, uneori, nu au altă cale de a fi auziți”, mărturisește jurnalistul Marius Mitrache, directorul companiei care editează „Cronica”.
Sunt momente în viața unei publicații care merită mai mult decât o simplă mențiune aniversară. Iar acest moment aniversar, ne reamintește că presa nu se poate face altfel decât cu oameni care cred în ea. Așa cum, în echipa colegilor și prietenilor de la ”Cronica” au fost, în toți acești 15 ani de până acum jurnaliștii: Ileana Firtulescu, Mircea Bujorescu, Dan Codrea, Mircea Nistor, Geza Szedlacsek, Monika Baciu, Genu Tuțu, Aurel Slabâi, Adriana Pavel, Carmen Cosman, Diana Mitrache, Maximilian Gânju, Mirabela Szedlacsek, Anamaria Nedelcoff, Sorin Tițescu, Romwald Chezu, Cosmin Barbu, Marius Mitrache, Ica Florian.
Sunt oameni care au îmbrățișat misiunea de a informa comunitatea, de a aduce știri corecte și complete celor care știu și înțeleg că informația este puterea de a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul tău, dar și a celor care apreciază acel tot mai necesar filtru profesionist care deosebește adevărul de minciună, realul de fals ș.a.m.d.
La ceas aniversar, ne alăturăm și noi prietenilor și cititorilor care transmit gânduri bune jurnaliștilor și prietenilor de la „Cronica”. La mulți ani!











