Ascuțitul coasei: lecția mea despre echilibrul dintre rugăciune și muncă

Îmi amintesc de o istorioară despre un cosaș care purta cu el Psaltirea și citea din ea în vremea coasei. Ceilalți îl priveau ciudat și îi spuneau: „De ce te încurci cu cartea în timp ce trebuie să cosești?”

Dar el le răspundea cu blândețe: „Și voi de ce vă pierdeți vremea ascuțind și bătând coasa, când ar trebui să cosești?”

Această poveste m-a învățat un lucru esențial: rugăciunea și munca trebuie să meargă mereu împreună. Rugăciunea nu este o pierdere de vreme, ci puterea care ne ajută să muncim mai bine și mai cu spor. Așa cum o coasă bine ascuțită taie iarba mai ușor, o inimă în pace și rugăciune face ca tot ce facem să fie mai rodnic.

Eu am încercat să țin mereu minte asta. Când simt că obosesc sau că-mi lipsește puterea, mă opresc o clipă să mă rog, să-mi liniștesc gândurile. Apoi revin la lucru cu altă energie.

Și știi ce? În momentele în care am reușit să găsesc acest echilibru între rugăciune și muncă, am simțit o bucurie și o liniște interioară aparte. Munca nu mai era o povară, ci o împlinire, iar rugăciunea devenea izvorul de putere ce mă hrănea zi de zi.

Tu, cititorule, când simți că te copleșesc grijile și oboseala, amintește-ți să-ți „ascuți coasa” sufletului prin rugăciune. Nu lăsa munca să-ți strivească inima. Oprește-te și întărește-ți sufletul, pentru că doar așa vei putea continua cu adevărat cu spor și bucurie.

„ Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.”

(Coloseni 3:23)