Cuvintele pe care nu le-am spus

Astăzi am citit o poveste care mi-a răscolit sufletul. O tânără, obosită și copleșită de problemele zilei, ajunge acasă și își respinge mama care încerca să o aline. „Lasă-mă în pace!” au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus, înainte să plece trântind ușa. Mai târziu, când s-a întors acasă, mama nu mai era. Murise, iar ultimele cuvinte pe care le auzise de la fiica ei erau cuvinte de respingere.

Nu vreau să-mi imaginez cum e să porți o astfel de povară. Dar această întâmplare mă face să mă gândesc câte cuvinte frumoase păstrez în mine, amânând să le spun celor dragi. Câte îmbrățișări nu dau, câte iertări nu ofer, câte „Te iubesc”-uri nu rostesc… poate crezând că voi avea timp și mâine.

Biblia ne amintește: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire” (Evrei 3:15). Nu mâine, nu când voi fi mai puțin ocupat, nu după ce îmi trece supărarea. Astăzi.

Prea adesea, ne lăsăm copleșiți de stres, de griji, de micile conflicte ale vieții și nu vedem cât de prețioși sunt oamenii pe care îi avem lângă noi. Uităm că timpul este un dar fragil și că fiecare clipă împreună poate fi ultima.

Mesajul meu pentru tine astăzi: Nu amâna să spui cuvintele care contează. Mulțumește, iartă, îmbrățișează și iubește. Pentru că s-ar putea ca, atunci când vei vrea să o faci, să nu mai ai cui. Și acea tăcere va fi cel mai greu lucru de dus.