Nu putem totul cu puterile noastre

Îmi amintesc astăzi de cuvintele lui Mihai Eminescu. El a conștientizat efemeritatea ființei umane și limitele propriei naturi, știind că fără ajutorul ceresc nu putem urca întru lumină.

„Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire…”

Această rugăciune, adresată Împărătesei Cerurilor, ne arată că și omul cel mai fragil poate găsi putere atunci când caută sprijinul Maicii Domnului. Ea este pentru noi toți un scut, un zid de mântuire, un sprijin nevăzut care ne ridică atunci când ne simțim copleșiți de greutățile vieții.

Eminescu ne lasă și alt exemplu de rugăciune: poezia „Răsari asupra mea”. În ea, poetul își mărturisește fragilitatea, neputința și adânca vinovăție, dar se deschide către milostivirea Maicii Domnului:

„Speranţa mea tu n-o lăsa să moară

Deşi al meu e un noian de vină;

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare-asupra mea coboară.”

Cât de ușor ne recunoaștem în aceste versuri! Cu toții am simțit, măcar o dată, povara propriilor greșeli și neputințe. Și totuși, există nădejde. Există lumina care poate pătrunde în adâncul inimii noastre, există sprijinul Maicii Domnului, care ne îndrumă să ne ridicăm și să ne apropiem de Dumnezeu.

Astăzi aleg să îmi deschid inima și să recunosc că nu pot totul cu puterile mele. Aleg să cer ajutorul Celui care poate ridica sufletul din negura vinovățiilor și să primesc lumina și pacea ce vin prin rugăciune și credință. Aleg să fiu asemenea lui Eminescu, care a recunoscut propria fragilitate.

„Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa

Şi reapari din cerul tău de stele;

Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!”

Mesajul pentru mine, pentru tine, pentru fiecare zi: nu suntem singuri în călătoria noastră. Chiar și atunci când simțim că ne pierdem, chiar și atunci când păcatele și slăbiciunile ne apăsă, există har care se reversează asupra noastră, există sprijin nevăzut care ne ridică și ne luminează calea.