„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 225

„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 225

Cine poate să înțeleagă?

Astăzi, simt că Dumnezeu caută un om care să-L înțeleagă.

Un om care să-L vadă nu doar în minuni, să-L vadă în esența Lui, în cuvintele Lui, în viața Lui.

Îmi amintesc de oamenii din Evanghelie care alergau după Iisus, fascinați de pâinile înmulțite.

Cât de ușor e să cauți semne, să te lași purtat de minuni, fără să înțelegi ceea ce ele înseamnă cu adevărat.

Iisus le spune limpede:

„Mă căutați nu pentru că ați înțeles, ci pentru că ați mâncat și v-ați săturat.”

Cuvintele Lui nu sunt despre hrană, sunt despre pâinea vieții.

„Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nu-i va mai fi foame și cine crede în Mine nu-i va mai fi sete niciodată.”

Cuvintele acestea nu erau ușor de primit.

„Cum poate să ne dea să mâncăm trupul său?”, spuneau oamenii.

Și eu înțeleg. Câteodată credința e greu de gustat, greu de înghițit – pentru că vine dincolo de logică, dincolo de comoditate.

Mulți s-au retras.

Și eu m-am întrebat: oare aș fi rămas?

Iar Iisus, privindu-i pe cei doisprezece, le întreabă: „Nu cumva vreți să plecați și voi?”

Simon Petru răspunde simplu, dar cu toată inima:

„Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.”

A rămâne lângă Hristos înseamnă să alegem viața veșnică chiar și atunci când cuvintele Lui ne par greu de înțeles.

Și atunci, chiar și în confuzie, găsim pace, putere și credința care nu se clatină.