Sfinții Cosma și Damian, Doctorii fără de arginți

Astăzi mă opresc o clipă în fața a două icoane simple, dar pline de lumină: Sfinții Cosma și Damian. Îi simt aproape ca pe niște prieteni mai mari care au înțeles mai bine decât mine ce înseamnă să dăruiești fără să calculezi, fără să contabilizezi. Ei au trăit ceea ce Domnul Iisus a spus: „în dar aţi luat, în dar să daţi.” (Matei 10,8)

Îmi vine greu, uneori, să ajut fără să mă gândesc ce îmi iese și mie. Într-o lume în care aproape totul se măsoară în „profit”, vreau să învăț de la ei curajul de a face bine doar pentru că binele merită trăit. Cosma s-a supărat pe Damian când acesta a primit un dar, chiar dacă o făcuse ca să nu rănească o inimă. Mi se pare firesc: și între sfinți există momente de neînțelegere. Asta îmi dă nădejde. Sfințenia nu e perfecțiune sterilă, este iubira care se ridică din nou și din nou, din cioburi.

Mă impresionează puterea lor de a vindeca. Nu doar trupuri, dar mai ales suflete atinse de teamă, neputință, disperare. Au refuzat să jertfească zeilor, știind că iubirea adevărată nu se vinde și nu se negociază. Au murit cu credința întreagă, oferindu-ne un exemplu.

Astăzi, în cinstea lor, îmi propun un lucru simplu. Să găsesc pe cineva căruia să îi alin măcar un durere. O vorbă bună, un zâmbet, cinci minute de ascultat sincer pot schimba direcția unei zile. Poate chiar a unei vieți.

Dacă citești aceste rânduri, îți pun și ție aceeași dorință în inimă: fii medic fără de arginți acolo unde te-a așezat Dumnezeu. În mica ta lume. În familia ta. La locul de muncă. Printre prieteni sau poate printre străini. Dăruiește ceea ce e viu în tine. Iubirea nu se împuținează atunci când o oferi, dimpotrivă, se înmulțește.