O „Întâlnire Altfel” cu Romulus Sîrbu, petroșeneanul care a ajuns în poziții manageriale de top, la nivel global

O „Întâlnire Altfel” cu Romulus Sîrbu, petroșeneanul care a ajuns în poziții manageriale de top, la nivel global

În lumea business-ului internațional, numele lui Romulus Sîrbu este rostit cu respect și cu admirație, acesta fiind cunoscut și recunoscut pentru rolul său determinant în succesul unor companii globale precum Avon Cosmetics sau Life Care, în care a ocupat poziții manageriale de top, la nivel continental, atât în Europa, cât și în Asia.

Până să ajungă însă la această performanță, Romulus Sîrbu a parcurs, cu curaj, cu ambiție, cu permanentă auto-educație, dar și cu încredere în propria sa capacitate, drumul de la simplu agent de vânzări, început în urmă cu peste 20 de ani, la Petroșani până la CEO al acestor companii cu activitate la nivel global. Și în prezent, Romulus Sîrbu este dorit de marile companii multinaționale drept CEO, însă pentru un an acesta și-a luat o binemeritată vacanță de în dorința de a reveni acasă, la Petroșani, alături de familie și prieteni.

Chiar și în aceste condiții, conștient de propria sa personalitate și pregătire în domeniul afacerilor, Romulus Sîrbu este dispus să participe cu toată experiența sa, ca „personal branding mentor”, la dezvoltarea mediului de afaceri și a sectorului public din regiune, o oportunitate fantastică pentru noi, dacă cei vizați vor fi suficient de inteligenți încât să profite de această ofertă.

În acest context s-a înscris și „Întâlnirea Altfel” programată de jurnalistul Ilie Pintea la finalul lunii octombrie 2025, în seria evenimentelor publice pe care le găzduiește, sub acest generic, alături de Consiliul județean Hunedoara și Centrul pentru Cultură și Artă al județului Hunedoara la Exploatarea Culturală Petrila, eveniment care l-a adus în atenție pe Romulus Sîrbu, petroșeneanul care a ajuns în poziții manageriale de top, la nivel global.

În fața unui public captivat de eleganța și simplitatea unui discurs motivațional pe subiecte ce țin de dezvoltarea afacerilor, de managementul performant la nivel de business ori la nivel de administrație publică, Romulus Sîrbu a vorbit despre într-o dezbatere publică chiar „altfel” despre cum este și, mai ales, cum poate să fie o afacere de succes, o comunitate de succes, o țară de succes.

Nu voi relua aici temele aduse în atenție de Romulus Sîrbu ori răspunsurile elocvente la întrebările pertinente puse atât de moderatorul Ilie Pintea, cât și de Haralambie Vochițiu, Liliana Scarlat sau Nicu Tașcă, pe care le veți putea analiza în reportajul care va fi difuzat pe platforma altfeldelocuri.ro, dar voi remarca faptul că, din perspectivă personală, m-am bucurat să-l descopăr pe Romy (așa cum îi spun cei care-l cunosc mai bine pe Romulus Sîrbu) exact așa cum mi-l descria, cu mândrie firească, tatăl său, profesorul universitar Romulus Sîrbu, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ca să înțelegeți cu adevărat cine este Romulus Sârbu, dincolo de faptul că un simplu search pe Google vă poate lămuri pe deplin, am să adaug aici câteva elemente mai puțin cunoscute, dar absolut relevante care-l definesc pe acest personaj de excepție care este cu adevărat, un ambasador al succesului, din și pentru Valea Jiului. Romulus Sîrbu a absolvit studiile liceale la Colegiul Național „Mihai Eminescu” într-o promoție de top a Petroșaniului, în care i-a avut colegi, printre alții, pe actualul dr. Alin Vasilescu (directorul Spitalului de Urgență din Petroșani), pe regretatul ing. Alin Isac (fost cadru universitar la Universitatea din Petroșani) sau pe ing. Cristian Sîrbu (recunoscut specialist în cadrul Apa Serv Valea Jiului). A devenit inginer, absolvind studiile academice la Universitatea din Petroșani, ca șef de promoție și a fost imediat cooptat în echipa de cercetători a INCD-INSEMEX Petroșani.

În ciuda acestui parcurs sub semnul excelenței în educația sa și a unui debut semnificativ în carieră, Romulus Sîrbu recunoaște că și-a dorit mai mult de atât, simțind că are un potențial de dezvoltare personală mult mai mare. Asta l-a făcut ca, la mijlocul anilor 90, în vremuri încă incerte, în care un „serviciu la stat” era deja un succes, să demisioneze de la INSEMEX, dedicându-se unei cariere în vânzări, într-un domeniu total diferit: cosmetice. Așa a intrat în echipa Avon Cosmetic, mai întâi ca agent de vânzări la Petroșani, localitate din care a făcut un centru regional al acestei companii, cu cifră de afaceri comparabilă cu Bucureștiul. Așa a atras atenția liderilor acestei companii, care l-au solicitat să se implice, la nivel de top management, în redresarea afacerilor companiei în Germania, în Lituania, în India sau în Malaezia. Peste tot, activitatea lui Romulus Sîrbu a fost una care a pus în valoare calitățile sale manageriale, confirmate de rezultatele obținute în creșterea afacerii.

Revenit pentru o perioadă acasă, în Valea Jiului, Romulus Sîrbu își propune să-și ofere expertiza în afaceri ca fracțional CEO pentru IMM-uri dar și de Personal Branding Mentor pentru antreprenori, soloprenori, freelanceri și profesioniști, ba chiar și pentru autoritățile publice locale interesate, convins fiind că Valea Jiului și oamenii acesteia merită să se dezvolte pe măsura potențialului acestei zone care, în opinia sa, din varii motive, pare încă încremenită în timp, în urmă cu 20 de ani, fără a realiza că lumea e într-o continuă schimbare, că revoluția digitală necesită adaptare și schimbări de paradigme, de acțiuni și atitudini, pe care trebuie să învățăm să le abordăm dacă nu vrem să trăim doar într-o „spirală a șobolanului” echivalentă în orice domeniu de activitate cu munca în zadar.

Șansa de a învăța ce și cum trebuie să facem este, pentru un timp, în fața noastră, poartă un  nume și prezintă un lider de succes la nivel global: Romulus Sîrbu.