Învierea fiicei lui Iair și nădejdea veșnică

Astăzi citesc din Evanghelia după Marcu și mă las surprins de credința lui Iair și de cuvintele Domnului Iisus. Când aud: „Nu te teme, crede numai!”, simt cum credința mea este chemată să crească. Fiecare pas al Domnului Iisus către casa lui Iair, fiecare cuvânt rostit fiicei sale – „Tal’itha cu’mi” – este o invitație de a înțelege că viața și moartea nu sunt controlate de noi.

Mă gândesc la fetița care „a adormit” și care se ridică la porunca Domnului Iisus. În cultura iudaică, moartea era adesea numită „somn”, o metaforă pentru trecerea temporară, dar și o promisiune că viața adevărată nu se termină aici. Așa cum Sf. Ap. Pavel spune: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi.” (1Cor 15, 51-52). Această înviere nu este doar o minune a trecutului, este o promisiune pentru fiecare dintre noi: moartea nu este ultimul cuvânt.

Citesc apoi din Cartea Înțelepciunii lui Solomon și mă minunez: Dumnezeu nu a creat moartea. Ea nu face parte din planul Său originar. Suntem făcuți pentru nemurire, pentru viață, însă invidia diavolului și alegerea noastră de a păcătui au adus moartea în lume. Moartea nu este naturală, nu este voința lui Dumnezeu, este o răsturnare a creației, o întrerupere a drumului spre nemurire.

Meditez la această realitate și mă întreb: cât de des uităm că fiecare clipă este un dar? Cât de des ne pierdem în frici, în tristeți sau în lucruri mărunte, uitând că suntem creați pentru eternitate? În mijlocul fricii și al durerii, Domnul Iisus ne cheamă să credem, să fim atenți la prezența Sa și să avem încredere că nici moartea, nici suferința nu ne pot despărți de El.

Astăzi, vreau să văd în fiecare „somn” al vieții – fie al meu, fie al celor dragi – nu sfârșitul,  să văd începutul unei noi etape, o promisiune că viața triumfă asupra morții. Și tu, cititorule, poți să alegi să privești astfel: cu credință, cu nădejde și cu recunoștință pentru darul vieții și al fiecărei clipe care ne este dată.