Curajul de a rămâne în picioare
Astăzi privesc spre cei patru ostași mucenici ai Năsăudului și îmi tresaltă inima. Sunt trecuți în calendar la ziua de 12 noiembrie. Atanasie Todoran și frații săi de suferință au trăit în vremuri de prigoană. Îmi imaginez bătrânul de 104 ani, călare, ridicându-și glasul în fața oștirilor și spunând adevărul pe care nimeni nu mai avea curaj să îl rostească: „Nu mă las de legea mea!”. Nu avea nimic de câștigat. Avea doar un suflet de apărat.
Încerc să-mi dau seama cum ar fi să fiu eu în locul lor. Aș avea puterea să apăr credința, când toți ceilalți tremură? Aș rămâne demn când sabia se înfige în carne și strigătul durerii urcă până la cer? Sau m-aș grăbi să-mi salvez viața, vânzând ceea ce nu se vinde: sufletul?
Cei patru sfinți ai noștri nu au murit pentru a apăra ziduri, pământuri sau privilegii. Au murit pentru ca și eu astăzi să pot face semnul crucii fără teamă. Au murit pentru ca altarul să rămână altar, iar credința – lumina care nu se stinge.
Mă cutremur gândindu-mă cât de des tac atunci când ar trebui să mă ridic, cât de des mă ascund în spatele comodității când trebuie să mărturisesc ceea ce sunt. De câte ori mi-am spus: „Nu contează, lasă, nu are importanță”, când în realitate tocmai acolo era examenul inimii mele.
Astăzi nu mai avem generalul Bukow, nici spânzurători la margine de drum, dar există alte lanțuri: indiferența, rușinea, dorința de a fi acceptat cu orice preț, frica de a fi numit „prea credincios”. Iar atunci când sufletul e legat, tot robie se numește.
Îi privesc pe acești martiri ai neamului și îmi spun: nu pot să mă mulțumesc cu o credință timidă. Nu pot să trăiesc cu un creștinism pe jumătate, cât timp alții au mers până la capăt. Ei au pierdut totul ca să câștige totul. Eu mă tem să pierd aproape nimic.
Și totuși, în ciuda rușinii mele, acești sfinți mă învață ceva ce nu vreau să uit: Dumnezeu nu cere de la mine să fiu erou, ci să nu-L trădez. Să nu mă vând. Să nu mă lepăd de ceea ce mă ține viu.
Mi-e drag să cred că sufletele lor, întărite de cer, ne șoptesc tuturor astăzi:
„Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2,10)