E vremea postului – început de drum spre Betleem

A sosit iar timpul cel binecuvântat al pregătirii.

Începe tainica noastră călătorie spre ieslea din Betleem.

În poezia „E vremea postului”, Traian Dorz ne cheamă la un post trăit în adevăr. Ne șoptește că postul adevărat este cel al întregii ființe, când omul se smerește cu bucurie și renunță la tot ce îl trage în jos.

…Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,

cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,

nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată

să mă găsească vinovat Divina Judecată. 

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină

pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;

aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,

ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate. 

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,

nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;

fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi mâne

Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne. 

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,

ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte…

Din această poezie ca o rugăciune, înțelegem că postul este înainte de toate lucrarea inimii.

Postul e descoperirea faptului că ceea ce punem în cer devine veșnic.

Postul nu înseamnă doar mai puțină mâncare. Înseamnă mai multă inimă. Înseamnă să postim cu gândul, cu privirea, cu limba, cu timpul nostru și cu felul în care îi atingem pe ceilalți.

Miezul postului este schimbarea lăuntrică.

Sfânta Evanghelie spune aceeași lucru: „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”

(Matei 6, 21)

E vremea liniștirii. E vremea împăcării.