Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,

fă binele cu pas tăcut.

Că n-ai făcut, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,

îndreaptă-te când eşti mustrat.

Că nu asculţi, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,

oriunde te-ar chema Iisus.

Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,

oricât de-adânc ai fi brăzdat.

Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,

chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.

Că n-ai iubit, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate

tot răul pe nedrept purtat.

Că n-ai iertat, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă

şi pentru tot ce n-ai văzut.

Că n-ai crezut, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

de Traian Dorz

Când am citit pentru prima oară versurile poetului Traian Dorz, am simțit cum ceva din mine s-a mișcat. M-am surprins gândindu-mă la momentele în care am fost zgârcit nu doar cu lucrurile mele, ci și cu timpul, cu atenția, cu bunătatea. La momentele în care am tăcut când puteam ridica pe cineva. La momentele în care m-am grăbit să judec, dar am fost lent să iubesc. Și mi-am dat seama cât adevăr se ascunde în acest refren dureros și, totuși, vindecător: „Că n-ai făcut, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.”

Poate că și tu ai trecut pe lângă oameni care aveau nevoie de un cuvânt, de o privire caldă, de o mână întinsă. Poate că uneori ai simțit mustrarea aceea blândă: „Puteai să fii mai bun.”

Am înțeles, treptat, că ascultarea nu e povară, că răbdarea nu este pasivitate și că iertarea nu ne face slabi, ci puternici, dar și liberi.

Și poate că cel mai greu dintre toate este să crezi fără să vezi. Dar poetul Traian Dorz pune degetul pe adevăr: vei regreta îndoiala, nu credința; vei regreta ezitarea, nu îndrăzneala; vei regreta tăcerea, nu binele rostit.

Așa că astăzi, în timp ce scriu și în timp ce tu, cititorule, parcurgi aceste rânduri, simt cum un îndemn simplu se ridică în mine: Fii larg la inimă. Fii darnic. Iubește mai mult. Iartă mai repede. Fă binele. Crede.

Nu vei plânge niciodată pentru că ai făcut prea mult bine – ci pentru tot ce ai fi putut face și n-ai făcut.

Și dacă simțim că uneori ne lipsește puterea, putem începe de undeva mic: să postim puțin din mândrie, din grabă, din egoism. Să ne dăm deoparte ca Dumnezeu să aibă loc în inimă. E primul pas spre o viață care nu se va mai umple de regrete, ci de lumină.

„ Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.” (Matei 5,7)