Viflaimul și inimile noastre

Viflaime, Viflaime

Cum de n-ai primit în tine

Pe Fecioara Maria

Să nască pe Mesia

N-ai primit tu Viflaime

În casele tale bune,

Să-I dai un pic de sălaş

Celui mai sfânt copilaş.

N-ai ştiut tu Viflaime

Cu câtă dragoste vine

Cea mai sfântă-ntre fecioare

A Domnului Născătoare

Pat moale şi scutece

l-au dăruit vitele,

Lumina I-a oferit

O stea de la răsărit

Peştera cea-ntunecoasă

A fost a Domnului casă

La venirea Sa în lume,

Din vina ta Viflaime.

Astăzi, când citesc colinda „Viflaime, Viflaime”, simt o emoție aparte. Orașul mic și simplu care nu și-a deschis casele pentru Maica Domnului și Pruncul Sfânt devine pentru mine o oglindă: oare cât de des primesc eu în inima mea pe Hristos?

Viflaimul nu a știut să primească cu ospitalitate pe cea mai sfântă dintre fecioare. Dar privind la vitele și păstorii care au dăruit ce aveau mai bun, înțeleg că micul gest de bunătate, chiar și din puțin, devine un dar prețios pentru Dumnezeu.

Astăzi aleg să fiu ca păstorii și ca lumina stelei: să primesc în inima mea pe Pruncul Sfânt, să-I ofer dragoste, atenție și timp. Pentru că, așa cum spune colinda, nu locurile mari și bogate, ci inima curată devine a Domnului casă.

Să pregătim sufletele pentru Nașterea Domnului nu prin opulență, ci prin bunătate, smerenie și ospitalitate a inimii. Acolo unde există iubire și credință, Hristos se naște mereu.

„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” – Apocalipsa 3,20