Lumina care răsare în întuneric – gânduri de Duminică

Astăzi, în duminica aceasta, mă regăsesc în cuvintele Evangheliei după Matei (4, 12-17). „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în umbra morții lumină le-a răsărit”. Îmi dau seama că fiecare dintre noi trăiește, la un moment dat, momente de întuneric: frică, îndoială, tristețe sau confuzie. Dar iată că Evanghelia ne amintește că Lumina răsare mereu, chiar și acolo unde pare că nu există nădejde.

Domnul Iisus, auzind de încercările și suferințele care îl înconjurau, nu s-a pierdut în deznădejde. A plecat în Galileea și a început să aducă lumină oamenilor, să vestească pocăința și apropierea Împărăției cerurilor. Și eu pot face la fel – pot alege să fiu lumină pentru cei din jur, să aduc nădejde acolo unde umbrele par mai mari.

De multe ori simt că viața mă împinge în „Nazaretul” meu al fricii sau al obișnuinței, unde totul pare mic și neînsemnat. Dar cu un pas curajos, precum Domnul Iisus mergând spre Capernaum, pot să ies în lumină, să îndrăznesc să fiu prezent, să iubesc, să iert și să ajut. Lumina nu se ivește doar ca o nădejde pasivă – se cere să o primim și să o împărtășim.

Astăzi, provocarea mea – și a ta, cititorule – este să vedem dincolo de umbre: să transformăm frica în curaj, singurătatea în comuniune și întunericul în lumină. Așa cum Domnul Iisus a vestit apropierea Împărăției cerurilor și eu pot începe aici și acum o „Împărăție” mică, în jurul meu, prin faptele mele bune, prin cuvintele blânde și prin rugăciune.

Să ne amintim că întotdeauna, chiar și în cele mai întunecate momente, lumina poate răsări – tot ce trebuie este să îndrăznim să facem un pas înspre ea.