Proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț” a primit Premiul „Spații verzi 2025”

Proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț” a primit Premiul „Spații verzi 2025”

Amenajată în toamna anului trecut de Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, poteca de acces spre Cetatea Colț din Țara Hațegului a devenit rapid o invitație la drumeție, descoperire și învățare în aer liber.

Această potecă tematică este prima din România ilustrată prin benzi desenate care spun povestea romanului Castelul din Carpați de Jules Verne și le propune vizitatorilor să descopere geologia, natura și istoria locului, să participe la jocuri și activități și să asculte legende locale în format audio.

Proiectul „Poteca de poveste de la Cetatea Colț” a fost distins , recent, cu Premiul „Spații verzi 2025” acordat de Fundația pentru Parteneriat și Mol România,  în cadrul programului Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate.

Parteneriatul care a dus la bun sfârșit acest inedit proiect a fost alcătuit din Primăria Comunei Râu de Mori, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala gimnazială Sarmizegetusa, Școala gimnazială Răchitova,  Cuanet Media Travel SRL, administrator al portalului de promovare turistică „Go Hunedoara”, Biblioteca Râu de Mori, Crucea Roșie Română – Filiala Hunedoara, contribuții la dezvoltarea proiectului fiind aduse și de Rafael Ștefănic, Șerban Andreescu, Dodo Niță, Ione Mihăilă și Mihai Pop.

Această recunoaștere confirmă valoarea unei noi destinații din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, susținută de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, finanțatorii proiectului.