Fericiți cei care plâng: mângâiere și nădejde 

Astăzi simt în inima mea un dor de liniște. Și știu că nu sunt singur – pentru că Domnul Iisus a promis: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” (Mt 5,4). Nu este doar o vorbă frumoasă; este o chemare la credință și la nădejde.

Chiar și atunci când lacrimile apar, simt că ele nu apasă. Ele sunt ca niște ferestre prin care Dumnezeu trimite lumina Sa, să ne încălzească și să ne aline. Și mă gândesc că poate și tu simți nevoie de mângâiere astăzi. Cuvântul Lui ne învață că niciun plâns sincer nu rămâne fără rod.

Credința mea mi-ar spune: nu fugi de durere, ci las-o să fie locul unde se arată iubirea Lui. Fiecare pas făcut cu inima deschisă, chiar timid, aduce nădejde și lumină – pentru mine și pentru ceilalți.

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Mc 9,24) – Îi spun aceasta astăzi, cu toată ființa mea, și poate vrei să o spui și tu. În fiecare lacrimă, în fiecare taină a inimii, Dumnezeu este aproape și mângâierea Lui se revarsă peste noi.

Astăzi aleg să primesc mângâierea, să simt prezența Lui și să merg mai departe cu bucurie. Și te invit să faci la fel: să lași lumina Lui să pătrundă acolo unde simți gol, și să simți cum inima se umple de pace și nădejde.