Mă uit la Abel și văd un om simplu, un păstor, dar cu inima curată și dăruită lui Dumnezeu. El a trăit drept și și-a oferit tot ce avea mai bun ca jertfă. Abel a fost ucis de fratele său, Cain, și totuși a rămas simbolul neprihănirii, al celui persecutat pentru binele făcut și pentru credința lui.

Privindu-l, simt tăria unui suflet care, deși mic în fața violenței și a răului, a rămas statornic și curat. Abel nu s-a apărat, nu a ripostat; a păstrat integritatea și a fost martor al credinței sale până la ultima suflare.

Privesc la Abel și mă întreb ce am eu din această curăție și credință statornică. Cât de des aleg eu calea binefacerii adevărate, chiar și atunci când e greu sau nedrept? Cât de des aleg să fiu drept în faptele mele, chiar dacă nimeni nu le vede sau nu le apreciază?

Abel mi arată ce înseamnă să oferi tot ce ai mai bun, fără compromisuri. Eu cât de des dau ce am mai bun, nu doar ce e mai ușor sau mai comod?

În Abel văd prefigurarea lui Hristos: nevinovat, persecutat, dăruit lui Dumnezeu. Lecția lui este să trăiesc drept și să fiu credincios, chiar în fața încercărilor și nedreptăților.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Cât de mult am curajul să fiu drept și să dau tot ce am mai bun, chiar când nimeni nu vede și lumea nu apreciază?