Îl văd pe Rareș: 10 ani, dar cu un suflet și o maturitate care depășesc vârsta lui. În fața mea stă un copil din Botoșani, cu ochii mari și curioși, care a călătorit până la Cannes și se joacă cu roluri de teatru și film, dar care în același timp vorbește despre credință și Dumnezeu cu o sinceritate rară. Îl văd citind, cântând, jucând și, totodată, ascultând sfatul preotului său duhovnic.

El are curaj să fie în fața camerei, să joace, să vorbească despre Dumnezeu și credință, chiar când lumea din jurul lui pare că nu mai pune accent pe ele. Eu… uneori mă ascund, evitând să fac pasul spre ceea ce contează cu adevărat. Rareș combină talentul, disciplina și credința, iar eu…

„Eu cred că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poți face nimic în viață. Și știi ce spunea Sfântul Vasile cel Mare? Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea să o facem noi înșine. Chiar dacă noi am vrea ceva, tot voia lui Dumnezeu va fi.” (Rareș Prisăcariu)

Rareș mă învață că poți să fii copil și totodată responsabil, să urmezi haruri diferite – actorie, credință – fără să le respingi pe niciuna. Că drumul se deschide pentru cei care fac totul cu plăcere și cu voință proprie.

Ce-ar fi dacă m-aș gândi azi mai mult la ce mă pasionează cu adevărat și cum aș putea să le fac să fie și folos pentru alții? Să combin darurile pe care le am cu credința mea, să fiu consecvent și prezent, să nu mă las descurajat de obstacole. Să găsesc acea bucurie care nu dispare odată cu timpul, ci crește cu fiecare pas făcut cu sufletul.

Și întrebarea răsună în inima mea: Dacă aș avea haruri diferite, ca Rareș, aș avea curajul să le urmez pe toate?