Sfântul Mare Mucenic Sava din Buzău, născut în 334, a fost fiul unor creștini evlavioși, crescut sub grija preoților Sansalas și Gutticas. Încă din copilărie, Sava și-a înălțat inima spre Dumnezeu: cânta psalmi, se ruga cu râvnă, trăia cu blândețe și smerenie și păstra credința ortodoxă vie. Viața lui era simplă, fără dorința de averi, înfrânată, feciorelnică, statornică, gata să asculte porunca divină în orice clipă.

Sfântul Mare Mucenic Sava avea o tărie incredibilă: în fața chinurilor, nu și-a pierdut răbdarea, credința sau smerenia. L-au bătut, întins pe osii, chinuit o noapte întreagă și i-au aruncat un drug de fier în piept, dar el rămânea neclintit, senin, aproape nepătat de suferință. Eu, de multe ori, fug de confruntarea cu adevărul, mă tem să stau drept când totul mă presează și aleg calea comodă, lăsând frica să decidă pentru mine.

„Purtătorule de chinuri Sfinte Mucenice Sava, cel ce în apă ai fost omorât de către goţii păgâni, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.” (Troparul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău)

De la acest Sfânt învăț că credința mea nu trebuie să fie doar în cuvinte, ci în faptele de fiecare zi: să rămân statornic, să spun adevărul, să iubesc chiar și atunci când doare, să nu mă las cumpărat de frică sau de comoditate. Pot aplica aceasta în viața mea prin curajul de a rămâne drept și de a face ceea ce știu că e bun, chiar dacă lumea mă presează sau chiar dacă aș putea suferi pentru asta.

Și întrebarea răsună în inima mea: Ce aș fi gata să înfrunt dacă Dumnezeu mi-ar cere să rămân statornic chiar și în fața durerii sau a morții?