Însoțesc grupul „Glasuri de argint” al Clubului Copiilor și Elevilor Valea Jiului în călătoria lor spre un nou vis: acela de a cuceri laurii și, mai ales, inimile publicului de la cel mai mare și cel mai prestigios festival de muzică pentru copii din întreaga lume: Festivalul de la San Remo. Încerc să consemnez experiența pentru toți cei de acasă, în acest jurnal de călătorie realizat pentru Ziarul Exclusiv.
După o zi de călătorie, lungă de aproape 800 de kilometri, de la Petroșani la Brescia, ne-am continuat călătoria, cu inimile pline, lăsând în urmă Brescia și purtând cu noi emoția fiecărui pas făcut până aici. Iar când am ajuns, în sfârșit, la Sanremo… am simțit cu toții că nu este doar o destinație, ci un vis devenit realitate.
Ne-am cazat, dar liniștea nu și-a găsit locul în noi–prea multă emoție, prea multă bucurie. Am ieșit pe faleză, acolo unde marea își spune povestea în nuanțe de albastru, iar pescărușii parcă ne însoțeau drumul, ca niște mesageri ai speranței. Oameni zâmbitori, pași grăbiți, un oraș viu…iar noi, în mijlocul lui, cu inimile bătând la unison.
Și apoi…Teatrul Ariston. Locul despre care am vorbit, pe care l-am visat, în fața căruia am ajuns cu ochii strălucind și sufletele tremurând. Acolo ne-am întâlnit cu alți copii, din colțuri diferite ale lumii – Mexic, Moldova, Macedonia – fiecare cu propriul vis, dar cu aceeași dorință arzătoare: să reușească.
Urmează repetițiile. Urmează marea gală.
Dar, dincolo de orice premiu, deja am câștigat ceva neprețuit: această experiență, aceste emoții, această legătură care ne unește.
Suntem aici împreună – doamna profesoară, coordonatorul grupului Glasuri de Argint, Ileana Berki, copiii, părinții și noi, cei care le suntem aproape la fiecare pas. Împărtășim fiecare clipă, fiecare emoție, fiecare speranță.
Le dorim din suflet mult succes copiilor noștri!
Fie ca emoțiile să le dea putere, vocea să le fie lumină, iar visul să le fie răsplătit.
Suntem mândri de voi.
Vă iubim.
