„Ajunge! Până aici!” – este mesajul dur transmis de PSD Hunedoara în pragul votului decisiv pe care 5000 de membrii ai acestei formațiuni politice sunt chemați să-l dea astăzi, 20 aprilie, cu privire la continuitatea PSD în actuala coaliție de guvernare. Social-democrații hunedoreni cer schimbarea urgentă a direcției țării și amenință cu ieșirea de la guvernare, acuzând premierul Ilie Bolojan de provocarea unei crize economice profunde.
În Valea Jiului, votul este unul categoric către un siungur sens: FĂRĂ BOLOJAN! O spune clar și răspicat președintele Organizației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, cel care ocupă și funcția de președinte excutiv al Organizației județene a PSD Hunedoara. „Discuțiile din PSD privind retragerea încrederii față de actualul premier Ilie Bolojan, care au loc în aceste zile, sunt firești și binevenite, iar eu nu pot decât să subscriu acestei idei. De aceea, am spus și o repet: ca parlamentar voi face ceea ce-mi cer cei care m-au ales și voi vota orice măsură politică prin care Ilie Bolojan să plece din fruntea Guvernului. Și le cer colegilor social-democrați să procedeze la fel!”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Poziția acestuia împotriva Premului Ministru Ilie Bolojan nu este una nouă, liderul social-democrat din Valea Jiului fiind, de altfel, primul care a luat poziție împotriva premierului și a actualului Guvern, încă din vara anului trecut, după primele măsuri dure luate de Guvern privind creșterea taxelor și impozitelor și a altor măsuri controversate, criticate de români, „Este știut faptul că încă din vara anului trecut, am fost primul om politic care a atras atenția că drumul spre care se îndreaptă România, sub guvernarea lui Ilie Bolojan, depășește orice limită care poate fi acceptată, atât de noi, oamenii politici, cât mai ales de cetățeni. Ceea ce am spus atunci, într-o postare publică din 14 august 2025, este la fel de valabil și astăzi: Primul Ministru Ilie Bolojan face o așa-zisă reformă fără să mai țină cont de argumente și contraargumente, fără consultare și fără nici un pic de empatie față de români, ceea ce este inadmisibil! Nu poți, ca premier, să iei niște măsuri dure, care lovesc în fiecare român, în salariați și pensionari, în firme și în administrația publică, în copii, tineri și vârstnici. Sunt într-un fel mulțumit că și colegii mei din PSD au ajuns, într-un final, la această concluzie”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.
Social-democrații vor decide astăzi dacă rămân sau nu la Guvernare, dacă rămân sau nu în actuala Coaliție și, mai ales, dacă-l mai susțin sau nu pe Primul Ministru Ilie Bolojan.
