Chipuri din Cuvânt: Ziua 40 – Lot – nepotul lui Avraam

Chipuri din Cuvânt: Ziua 40 – Lot – nepotul lui Avraam

Mă întorc în Sfânta Scriptură și îl întâlnesc pe Lot, nepotul lui Avraam. Un om drept, dar așezat într-un loc nedrept – Sodoma. Trăiește acolo, dar nu aparține acelui loc. Scriptura spune că sufletul lui se chinuia zi de zi văzând răul din jur.

Și totuși, într-o seară, îl văd ridicându-se în grabă, alergând spre doi străini. Îi primește, îi apără, îi ascunde sub acoperișul lui. Iar când răul bate la ușă, el iese în față.

Face un gest care mă tulbură: „Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu Le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!“ ( Facerea 19, 8 ) „Dar Oamenii Și-au întins mâna, l-au tras pe Lot la Ei în casa și au încuiat ușa; iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire, de la mic pân’la mare, așa ca s’au lăsat păgubași să mai caute ușa” ( Facerea 19, 10-11 )

Lot este gata să sacrifice tot ce are mai drag pentru a-i proteja pe oaspeți.

Nu pentru că nu iubește… ci pentru că în acel moment nu mai vede altă cale de a opri răul.

Eu vreau să fiu bun… dar fără să mă coste prea mult.

El a simțit durerea răului din jur. Eu, uneori, mă obișnuiesc cu el.

El a reacționat, chiar dus la limită. Eu, de multe ori, rămân spectator.

Și mai e ceva:

El nu a negociat protecția celui vulnerabil. Eu negociez prea des liniștea mea.

Și întrebarea se întoarce spre mine: Cât de departe ești dispus să mergi… ca să nu fii de partea răului?