Stadionul „Petre Libardi” al Complexului Sportiv Jiul din Petroșani a fost duminică, 24 mai 2026, fost plin de energie, de emoție și de bucuria fotbalului juvenil, cu ocazia ultimei etape de Interligă, organizată de CSM Jiul Petroșani împreună cu AJF Hunedoara.
Petroșaniul a găzduit festivitatea de premiere a Interligii Naționale de Fotbal, eveniment desfășurat sub sloganul „Silent Day”, inițiativă susținută prin proiectul FRF B.R.A.V.O. Peste 350 de sportivi și antrenori au primit medalia de participare din partea Federației Române de Fotbal, într-o atmosferă în care fair-play-ul, respectul și bucuria jocului au fost în prim-plan.
Sute de copii, antrenori, părinți și iubitori ai sportului au fost parte dintr-o atmosferă extraordinară, în care fair-play-ul, prietenia și pasiunea pentru fotbal au fost cele mai importante.
Un moment special a fost premierea echipei U19 a CSM Jiul Petroșani, care reușește pentru al doilea an consecutiv să păstreze titlul de campioană județeană. Felicitări pentru această performanță care confirmă munca, seriozitatea și talentul acestor tineri sportivi!
De asemenea, felicitări au primit și coechipierii grupei U15 a Școlii Damian Militaru, câștigătoarea ediției de toamnă a campionatului.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care i-a felicitat pe tinerii fotbaliști și a dat asigurări că administrația locală de la Petroșani va continua să încurajeze și să sprijine activitățile sportive destinate copiilor. „Fotbalul juvenil înseamnă mai mult decât trofee și medalii. Înseamnă muncă, disciplină, prietenii care durează o viață și lecții importante pentru viitor. În spatele fiecărui copil care intră pe teren stau ore de pregătire, sacrificii și oameni care îi susțin necondiționat. Felicitări tuturor copiilor, antrenorilor și părinților pentru implicare și pentru că duc mai departe spiritul sportului în municipiul nostru!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Prezent la eveniment, Președintele AJF Hunedoara, Cristi Petrean a transmis, la rândul său, mulțumiri celor 9 cluburi participante, sportivilor care au încântat prin jocurile desfășurate, dar și părinților și bunicilor care au fost alături de cei mici pe parcursul întregului sezon.
Prin proiectul FRF B.R.A.V.O., fotbalul juvenil promovează valorile care contează cu adevărat: Bucurie, Respect, Afecțiune, Voință și Optimism.
Felicitări, câștigătorilor! Onoare, tuturor!
