EuroLit este o revistă literară continentală cu şi despre scriitori stabiliţi în cele patruzeci şi patru de ţări europene (44, geografic vorbind) şi lucrările lor în limba engleză. Deocamdată revista e accesibilă în format digital actualizat săptămânal, urmând ca din martie 2027 să existe (bianual, primăvară/toamnă) şi ediţii tipărite.
În ultimul număr, scriitorul, eseistul şi traducătorul Dan Costinaş publică un interesant text despre aforistică, plecând de la recenta carte în limba engleză a lui Valeriu Butulescu, apărută la Editura Amazon. Selecţia aforismelor şi traducerea lor în engleză au fost asigurate de Dan Costinaş, om de cultură, poliglot, fost diplomat român, actualmente stabilit în Portugalia.
Cu permisiunea autorului, redăm mai jos traducerea acestui valoros text, care readuce în actualitate perspectiva exprimării aforistice în era internetului. Şi, fiind vorba despre perenitatea aforismului, menţionarea lui Valeriu Butulescu era inevitabilă.
O CENUŞĂREASĂ A LITERATURII: AFORISMUL
În vastul palat al literaturii, romanul epic domnește ca rege, piesa tragică comandă curtea, iar poemul liric este muza celebrată. Totuși, ascuns în colțurile liniștite ale bibliotecii, ștergând praful de pe rafturile înțelepciunii umane, stă aforismul. Este Cenușăreasa literaturii: mică, umilă, adesea trecută cu vederea, dar posedând o strălucire ascuțită, cristalină, care îi eclipsează pe frații săi mai extravaganți atunci când i se oferă șansa să vorbească.
Un aforism, definit ca o observație concisă ce conține un adevăr general, este exercițiul suprem de minimalism literar. În timp ce un romancier are nevoie de cinci sute de pagini pentru a diseca complexitățile chinuitoare ale vanității umane, un maestru al aforismului precum François de La Rochefoucauld o face dintr-o singură suflare: „Nous avons tous assez de force pour supporter les malaux d’autrui.” (Cu toții avem suficientă putere pentru a îndura nenorocirile altora.) În unsprezece cuvinte, masca empatiei umane este îndepărtată, expunând ego-ul fragil și egoist de dedesubt.
Obișnuim să ignorăm puterea zicerilor scurte pur și simplu pentru că literatura modernă presupunea în mod eronat că mai lung înseamnă mai bine. În acest peisaj, aforismul a fost adesea respins, socotit un simplu fragment, o idee intelectuală ulterioară sau, mai rău, un slogan superficial. A fost tratat ca un copil vitreg literar, util pentru decorarea marginilor unei pagini sau pentru a umple un feed de socializare, dar nedemn de un studiu canonic serios. Această viziune, însă, a înțeles profund greșit mecanica formei. Scrierea unui aforism important nu este un act de omisiune; este un act de compresie extremă. Este arta de a transforma cărbunele într-un diamant.
A îndepărta fiecare cuvânt redundant, fiecare plasă de siguranță structurală și fiecare distragere a atenției narative necesită un nivel chinuitor de precizie. O propoziție proastă într-un roman victorian în trei volume poate fi iertată, îngropată sub impulsul intrigii. Un aforism prost nu are unde să se ascundă. Este un dans intelectual pe sârmă, în care cea mai mică clătinare duce la o prăbușire totală într-un clișeu.
Mai mult, aforismul nu hrănește cititorul cu lingurița; acesta aruncă o scânteie în minte și îl face să se retragă. Îi cere cititorului să facă munca grea a interpretării. Când Valeriu Butulescu scrie: „Libertatea nu înseamnă nimic pentru o pasăre care nu poate zbura”, el nu ține o prelegere; ne invită la o meditație bruscă și șocantă asupra demnității umane și a existenței materiale.
Asemenea Cenușăresei, aforismul prosperă prin transformare și supraviețuire. Mult timp după ce punctele specifice ale intrigii unei epopei masive au dispărut din memoria colectivă a unei culturi, adevărurile sale aforistice dăinuie. Putem uita manevrele politice complicate ale Principelui, dar perspectivele ascuțite ale lui Machiavelli asupra naturii umane rămân adânc întipărite în lexicul nostru politic. Aforismul supraviețuiește pentru că este perfect adaptat arhitecturii memoriei umane. Este o înțelepciune portabilă.
Într-o eră digitală rapidă, într-o lume dominată de micro-texte: tweet-uri, legende, postări scurte, fluxuri și fragmente sonore, unde supraîncărcarea informațională este norma, aforismul nu ar trebui respins ca o relicvă a trecutului. Este, de fapt, cel mai contemporan dintre genuri. Oferă un antidot la zgomot, oferind profunzime fără densitate și înțelepciune fără inflație. În cele din urmă, ne obligă să ne întrebăm: Internetul ucide gândirea profundă sau declanșează de fapt o renaștere a aforismului?
Totuși, este timpul să invităm aforismul din bucătărie în sala de bal. Căci atunci când ceasul bate miezul nopții și narațiunile grandioase și ample ale unei epoci se epuizează în sfârșit, adesea sclipirea solitară și strălucitoare a aforismului rămâne în picioare, menținând lumina.
Cartea lui Valeriu Butulescu este o călătorie prin peisajele naturii umane, ale societății și ale întrebărilor persistente care ne bântuie; o combinație autentică și elegantă de umor și înțelepciune, de gânduri și presupuneri, de cinism și speranță. Ideile complexe sunt pertinente și universale, încapsulate în afirmații succinte, care îndeamnă la reflecție, adesea transcendând granițele fizice, culturale și temporale, rezonând fundamental deopotrivă pentru cititori din Noua Zeelandă până în Chile și din Norvegia până în Africa de Sud.
DAN COSTINAŞ