Îi văd între oameni bolnavi și grăbiți. Au învățat medicina în Alexandria și, pentru că tămăduiau mulțimea „fără onorariu”, li se spunea „doctori tămăduitori fără arginți”. Ca niște buni creștini, ei arătau bolnavilor că, de multe ori, boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite. Mulți dintre cei tămăduiți primeau sfânta învățătură a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
În timpul împăratului Dioclețian (284-305), Chir pleacă. Lasă orașul, lasă siguranța și se retrage devenind călugăr. În liniște, în pustiu, învață să vindece nu doar cu mâinile, dar mai ales cu cuvântul.
Sfântul Ioan era din orașul Edesa (Mesopotamia), creștin și ofițer în armata romană. Auzind de minunile săvârșite de Sfântul Chir, l-a căutat în Arabia, își lasă poziția, armata, drumul lui sigur și alege să stea lângă el.
Și, la un moment dat, amândoi se întorc, pentru o mamă și trei fete care urmau să moară.
Când Sfânta Muceniță Atanasia, împreună cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfinții Chir și Ioan au părăsit Arabia, au venit în orașul Canope (lângă Alexandria) și le-au încurajat în pătimire.
Nu le salvează viața, dar le întăresc sufletul. Stau lângă ele încurajându-le. Și plătesc pentru asta.
Aici mă opresc.
Eu fug de necaz. Ei intră în el.
Eu evit pierderea. Ei aleg prezența chiar când știu că îi costă tot.
Și mai e ceva care mă apasă:
Ei vindecau fără plată.
Eu dau, dar îmi păstrez mereu o rezervă. O limită invizibilă.
Ei nu aveau doar darul vindecării. Aveau libertatea de a-l dărui.
Asta îmi lipsește.
Astăzi învăț să nu mai plec dintr-o situație doar pentru că devine incomodă. Să rămân lângă semenii mei până la capăt, să ascult și să încurajez, chiar dacă nu pot vindeca pe nimeni, dar măcar să nu mai fug.
Și întrebarea rămâne, ca o chemare: Unde pleci… când ar trebui să rămâi?
Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan, sunt pomeniți în calendarul ortodox atât pe 31 iaunuarie cât și pe 28 iunie
