Dacă în paginile trecute am privit în inima noastră și am văzut oamenii pe care îi purtăm în suflet, astăzi întoarcem oglinda spre noi. Merită să ne oprim pentru o clipă din agitația de zi cu zi și să ne întrebăm sincer: Eu ce las în sufletul oamenilor după ce plec de lângă ei?
De multe ori ne grăbim. Vorbim mult doar ca să acoperim tăcerea, ne agităm și vrem să fim observați. Ne este teamă, parcă, să nu fim uitați. Și totuși, cei mai dragi oameni din viața noastră nu sunt cei care au vorbit cel mai tare, ci cei care au știut să aducă liniște.
A lăsa o urmă frumoasă în ceilalți nu înseamnă să faci gesturi spectaculoase. Înseamnă lucruri simple, dar neprețuite:
Seninătate – să nu îți verși supărarea asupra primului om pe care îl întâlnești.
Vorbe cu rost – cuvinte care încurajează, alinǎ și ridică, nu vorbe aruncate la întâmplare.
Ascultare – să fii prezent cu adevărat, fără să aștepți doar momentul în care îți vine rândul să vorbești.
Când pleci dintr-o încăpere, ceva rămâne în urma ta. Poate rămâne un zâmbet, o stare de bine și o căldură sufletească. Sau poate rămâne o apăsare. Frumusețea apare atunci când prezența ta a fost atât de caldă, încât, chiar și după ce ai plecat, omul de lângă tine se simte mai liniștit. Absența ta nu lasă un gol, ci lasă lumină.
Sufletul nostru știe să atingă cu blândețe inimile celorlalți. Trebuie doar să-i dăm voie. Atunci și cuvintele potrivite vor veni firesc. La urma urmei, valoarea unui om nu stă în ceea ce adună, ci în starea de bine pe care o lasă în inimile celor pe lângă care trece.
