Eugen Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909, la Slatina, și a murit la 28 martie 1994, la Paris. A fost unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului XX, reprezentant major al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze.
Fiul unui avocat român și al unei mame de origine franceză, își petrece primii ani din viață în Franța, revenind apoi în România după destrămarea familiei. Această ruptură, împreună cu experiențele dificile din copilărie, îi marchează profund sensibilitatea și perspectiva asupra lumii. Urmează studiile la București și debutează în limba română, remarcându-se prin spirit critic și nonconformism, mai ales prin volumul „Nu!”.
Stabilit ulterior la Paris, își construiește o carieră remarcabilă în dramaturgie. În 1970, este ales membru al Academiei Franceze.
Privind la Eugen Ionescu, observ un om care a avut curajul să nu accepte aparențele ca fiind adevăr. El a văzut golul din spatele cuvintelor și nu s-a temut să-l arate, chiar dacă asta însemna să fie respins la început sau să nu fie înțeles. A avut luciditatea de a recunoaște absurdul acolo unde alții vedeau normalitate și forța de a transforma această neliniște într-o operă care pune sub semnul întrebării întreaga existență.
În comparație, îmi dau seama cât de des accept lucrurile așa cum sunt, fără să le mai cercetez în profunzime. El a avut îndrăzneala de a destrăma limbajul pentru a descoperi adevărul, în timp ce eu mă mulțumesc de multe ori să folosesc cuvinte fără să le mai trăiesc. El a pus sub semnul întrebării realitatea însăși, în timp ce eu tind să mă adaptez ei, chiar și atunci când simt că ceva nu este autentic.
Întrebarea care rămâne: Dacă aș avea curajul să privesc viața mea cu aceeași luciditate cu care Ionescu privea lumea, ce aș descoperi în ea?
