În Valea Jiului nu există riscuri privind alimentarea cu apă potabilă!



O frântură de înțelepciune spune că oamenii prețuiesc cu adevărat apa, abia atunci când nu mai au acces la aceasta. Adevărul din spatele acestor cuvinte îl vedem cât se poate de clar acum, când seceta severă care s-a abătut în ultimele zile și asupra țării noastre, a determinat autoritățile să impună raționalizarea consumului de apă potabilă în mai multe localități din țara noastră.

Din fericire, în Valea Jiului, nu se pune o astfel de problemă, chiar și în condițiile în care seceta se va prelungi pentru o perioadă de timp mai lungă, având în vedere faptul că există suficiente resurse de alimentare cu apă potabilă pentru consumatorii care sunt racordați la sistemul public de apă potabilă. Asigurările vin chiar de la directorul companiei de apă potabilă din regiune. ”Nu știm ce se va întâmpla pe termen lung și nu putem prognoza noi cum va evolua seceta în perioada următoare. Dar ceea ce putem spune, la acest moment, pe baza datelor pe care le avem și a situației în care ne aflăm, vă pot spune că sursele noastre de alimentare cu apă sunt suficiente pentru a asigura, fără nici un fel de problemă, întregul necesar de consum de apă potabilă, în toate localitățile Văii Jiului, atât pentru consumul casnic, cât și pentru consumul industrial”, afirmă ing. Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.

Șeful Serviciului Exploatare din cadrul Apa Serv Valea Jiului, ing. Florin Ciucur arată, la rândul său, că barajul de la Valea de Pești, care constituie principala sursă de apă potabilă pentru Apa Serv Valea Jiului este la capacitate bună, chiar dacă nivelul apei este în scădere. „Toate rezervoarele noastre sunt la capacitate maximă. Barajul de la Valea de Pești este plin, chiar dacă a ajuns cu 2 cm sub nivelul normal. De asemenea, debitele celor două Jiuri au scăzut simțitor în ultimele zile. Specialiștii de la Apele române spun că debitul Jiului de Vest, la Iscroni, este de 2,76 mc/s, față de 10-12 mc/s, cât era normal. La fel și pe est, Jiul la Petroșani este 2,12 mc/s, față de 7 mc/s cât este media. Chiar și așa, rezervoarele Apa Serv sunt pline și nu se impun restricții în asigurarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă, decât în situațiile apariției unor avarii”, spune Florin Ciucur.

Mai mult, interconectarea rețelor principale de alimentare cu apă potabilă din zona de Vest și de Est a Văii Jiului, care a fost realizată în cadrul programelor europene dezvoltate de Apa Serv Valea Jiului în ultimii ani, permit acum gestionarea eficientă a surselor de alimentare cu apă potabilă fără sincope.

Totuși, în următoarele luni, în condițiile în care seceta persistă, este însă posibil să apară mici probleme legate de presiunea apei, îndeosebi la etajele superioare ale blocurilor de locuințe mai înalte, dar nici acest inconvenient nu va fi resimțit de către abonații companiei de apă din Valea Jiului.

Faptul că Valea Jiului și județul Hunedoara nu au în prezent probleme în ceea ce privește asigurarea alimentării cu apă potabilă nu înseamnă însă că apa poate fi consumată cu risipă. Autoritățile îndeamnă oamenii la un consum rațional, pentru a nu se ajunge în situația în care deja o parte din populația României și o bună parte din cea a Europei și a lumii, unde funnizarea apei potabile se face raționalizat.