Jurnal de idei, cu Carmen Pinte: Tema nr. 39 – Timpul recunoștinței

Dacă săptămânile trecute am învățat să privim lumina din ferestre ca pe o promisiune a solidarității, zilele acestea ne invită să ne ascultăm mai atent propriul ritm. Octombrie își domolește lumina, iar natura, îmbrăcată în culori arămii, nu ne vorbește despre sfârșit, ci despre schimbare și așezare. Frunzele se desprind de ramuri, serile devin mai răcoroase, iar noi suntem chemați să descoperim darurile nevăzute ale acestui anotimp.
Adesea, ne temem de ritmul mai lent pe care ni-l aduc serile tot mai lungi. Suntem obișnuiți să măsurăm valoarea unei zile în numărul sarcinilor îndeplinite, în zgomotul pașilor noștri prin lume sau în strălucirea reușitelor exterioare. Însă și acum ni se oferă un privilegiu: acela de a încetini fără vinovăție. O seară petrecută în compania unei cărți bune, parfumul de scorțișoară dintr-o bucătărie caldă sau tihna de a privi cum se lasă amurgul nu sunt timp pierdut, ci clipe în care sufletul își recapătă respirația.
Acesta devine, în mod firesc, și un timp al recunoștinței discrete. Nu avem nevoie de motive grandioase pentru a mulțumi; este de ajuns să privim în jur și să prețuim adăpostul care ne ocrotește, sănătatea care ne poartă pașii și acei câțiva oameni care ne cunosc vulnerabilitățile și ne iubesc tocmai pentru ele. Recunoștința nu este doar un gând frumos, ci o lumină pe care o aprindem în adâncul sufletului, capabilă să risipească monotonia și cenușiul.
Să nu privim tihna acestui anotimp ca pe o retragere, ci ca pe un răgaz roditor. Sub pământul care se pregătește de odihnă, semințele viitoarei primăveri își păstrează tainic puterea. La fel și în noi: ideile creative, dorințele mari și proiectele de suflet au nevoie de timp pentru odihnă și așezare, ca să prindă rădăcini puternice.
Să învățăm de la aceste zile să fim mai blânzi cu noi înșine și cu cei din jur. Să ne dăm voie să fim, pur și simplu, fără să demonstrăm nimic nimănui. Atunci când facem pace cu ritmul naturii, descoperim că fiecare anotimp are o muzică unică, iar cea a toamnei ne însoțește cu note de liniște, ceai fierbinte și recunoștință.










